Cadavru scos din lacul Pângărați

pompieriCadavrul unui bărbat a fost văzut în această seară (26 iulie) plutind în apropierea malului, pe lacul Pângărați. Persoana care a sunat la 112 a spus inițial că trupul neînsuflețit este cam la 5 metri de uscat, drept pentru care pompierii militari s-au dus doar cu mașina, cu căngile și cu alte dotări necesare pentru astfel de operațiune. Au avut însă surpriza să constate că era vorba despre o distanță mult mai mare, așa încât au cerut sprijin de la bază. A venit o altă mașină cu o barcă pneumatică. În final, cadavrul a fost scos la mal și transportat la morga Spitalului Județean.

Din primele verificări făcute de polițisti rezultă că ar fi vorba despre un localnic în vârstă de 38 ani, care a fost dat dispărut din ziua de 12 iulie. Bărbatul dispăruse de acasă din ziua de 10 iulie și imediat ce au fost sesizați, polițistii din Pângărați l-au căutat prin păduri și prin împrejurimi. Urmează o anchetă la finalul căreia se va stabili dacă este vorba despre un accident sau despre sinucidere.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Patru bărbați reținuți după ce au legat un tânăr de un indicator rutier și l-au agresat

Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Accident la Borca. Un copil de 11 ani a fost rănit

Un minor în vârstă de 11 ani a fost...

Peste 1.500 de șoferi verificați în Neamț, în cadrul unei acțiuni rutiere

Polițiștii rutieri din Neamț au testat peste 1.500 de...