Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi legat un tânăr de un indicator rutier și l-ar fi agresat timp de aproximativ o oră, în plină stradă.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, au documentat activitatea infracțională a celor patru suspecți, cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani, toți din comuna Găiceana.
Potrivit IPJ Bacău: „Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 2 mai a.c., în jurul orei 21.00, cei 4 bărbați, în timp ce se aflau pe drumul public din comuna Găiceana, ar fi legat cu mâinile la spate, cu o sfoară, de un indicator rutier de pe marginea părţii carosabile, un tânăr de 22 de ani, timp de aproximativ o oră, exercitând acte de violenţă asupra sa, generând o stare evidentă de tulburare a ordinii publice, având în vedere prezenţa altor persoane la locul incidentului”.
După administrarea probatoriului, la data de 6 mai, polițiștii au dispus reținerea celor patru bărbați pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.
Cercetările continuă în acest dosar, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal.
Video: IPJ Bacău



