GALERIE FOTO Baza Hipică Piatra Neamț, animată de negocierile politice!

Odată două alianțe înființate, despre care puteți citi mai multe aici și aici, au început negocierile dintre UNPR-iştii care nu vor să meargă în luptă împreună cu PSD și noua alianță PER-PNȚCD.

Contactat telefonic de la primele ore ale dimineții, Daniel Vasiliu Macovei, fosta propunere a UNPR pentru șefia Consiliului Județean Neamț, anunța că azi, 21 aprilie, va purta discuții cu membrii care nu vor să meargă în alianță cu PSD, că le va expune ofertele primite ieri, 20 aprilie, după ce s-a anunțat alianța UNPR-PSD, și că împreună vor decide dacă pleacă în grup sau nu.

„Sunt un om de echipă și nu pot să-i las în urmă. Am 37 de ani și chiar îmi doresc să facem altfel de politică”, declara dimineață Daniel Vasiliu Macovei.

Iar discuțiile și negocierile politice par să fie chiar serioase de vreme ce Baza Hipică nu a mai fost de mult timp așa de animată de mașinile unor personaje celebre pe plan local și nu numai. Vă lăsăm pe dumneavoastră să recunoașteți proprietarii autoturismelor din imagini. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Accident pe E 85 – pompierii au intervenit în localitatea Faraoani

Militarii din cadrul ISU Bacău au intervenit la un...

Urmărit internațional pentru furt, prins la Roman

Un bărbat urmărit în baza unui mandat european de...

Mesaje false în numele Ministerului Transporturilor pentru furtul datelor bancare

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi...