0:00

Copil rătăcit în pădure în judeţul Bacău, găsit în judeţul Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPădurarul de la Ocolul Silvic Tazlău a găsit un copil în pădure, în după-amiaza de 20 aprilie, în timp ce se afla în punctul „Verdele” din perimetrul pe care-l are în grijă.

Băiatul tremura de frig şi nu era deloc dornic de vorbă, aşa că pădurarul a anunţat poliţia, iar o echipă de agenţi l-a preluat şi a stabilit că este din Zemeş, din judeţul Bacău.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 20.04.2016, acesta împreună cu alte persoane din sat s-a deplasat în pădure pentru a culege bureţi, s-a rătăcit de grup şi s-a pierdut”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Băiatul, care are 14 ani, a fost încredințat familiei.

Având în vedere că se apropie vacanța de Paşte, pentru a evita orice situație neplăcută în care ar putea fi implicaţi copiii, poliţiştii au câteva recomandări pentru părinţi:

  • Sfătuiți-vă copii să nu părăsească grupurile sau să nu se îndepărteze fără să țină legătura cu membrii grupurilor, cu care se află în drumeții sau excursii;
  • Supravegheați-vă în permanență copilul, la joacă, atunci când vă aflați la cumpărături și în zonele aglomerate; câteva clipe de neatenție sunt suficiente ca acesta sa dispară sau să se accidenteze;
  • Învățați-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă;
  • Explicați-i, pe înțelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine și nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în niciun caz nu trebuie să se urce în mașinile necunoscuților sau să ii însoțească pe aceștia, indiferent de pretext;
  • Nu-l trimiteți singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaște;
  • Asigurați-vă că știe numele şi numărul de telefon al părinților, precum şi adresa la care locuiește;
  • Învățați-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată și să apeleze la un polițist sau la o persoană din cadrul unui spațiu comercial;

În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut:

  • Anunțați în cel mai scurt timp Poliția. Sesizarea dispariției unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenta 112, prin sesizare directă la sediul unității de poliție sau prin sesizarea verbala a unei patrule din teren. După anunțarea Poliției, sunați la 116 000 la Centrul Focus, pentru a mări numărul persoanelor care îl caută și a mediatiza dispariția copilului.
  • Verificați la rude şi prietenii apropiați dacă nu cumva copilul se află la aceștia. (C.M.)
Articolul precedentGALERIE FOTO Baza Hipică Piatra Neamț, animată de negocierile politice!
Articolul următorPoliţiştii au găsit o armă furată de 4 ani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.