Suspect de crimă organizată, adus pentru cercetări din Italia

arestat catusePoliţiştii din Botoşani au escortat, marţi, 12 aprilie, în România, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Botoşani, care era urmărit internaţional şi fusese localizat pe teritoriul Italiei.

Pe numele acestuia, existau emise două mandate de arestare preventivă (fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni de crimă organizată şi a unor infracţiuni contra patrimoniului) şi un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.

„Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Bărbatul va fi condus şi încarcerat în arestul IPJ Botoşani”, potrivit comunicatului Poliţiei Botoşani. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...