Liceenii de la ”Informatică”, locul secund la „Zero Robotics”

informatica premiu zero roboticsEchipa ”Code:::Space”, de la Colegiul Național de Informatică (CNI) din Piatra-Neamț, a câștigat, luni, 25 ianuarie, locul al II-lea, la etapa finală, din cadrul Competiției Internaționale „Zero Robotics”. Liceenii Andrei-Ionuț Gavrilă, Georgiana-Adriana Mihăilescu, Claudiu-Teodor Nohai, Alina-Niculina Păvăluc – din clasa a XII-a D, Bogdan Ciurezu – din clasa a XI-a E și Andrei-Mihai Blaga – din clasa a X-a C, având coordonator pe prof. Diana Cristina Bejan, au ajuns în finală în alianță cu alte două echipe americane, ”Y0B0tics” și ”Mira Loma Matadors”, cu care de altfel au reușit să obțină locul al II-lea în semifinalele competiției virtuale. Competiţia, care a avut loc în Belgia, la EuroSpace Center, este una de prestigiu ce atrage anual elevi care excelează în domeniul cercetării spaţiale și este organizată de Administraţia Americană Naţională de Spaţiu şi Aeronautică (NASA), în colaborare cu Centrul European de Tehnologie şi Cercetare a Spaţiului (ESTEC) al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), USA. Pentru acest an, NASA a creat un scenariu inedit pentru concurenții de la categoria virtuală. Aceștia au avut de programat virtual mini-sateliți care să îndeplinească misiunea recuperării unor date pierdute în orbita joasă a Pământului. Înaintea echipei de la CNI Piatra-Neamț s-a situat echipajul ”ZiRconiuM_Paly_Eagles” format din alianța unei echipe din Italia și două din America. (Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

În timp ce politicienii se bat pe putere, sindicaliștii din educație vorbesc din nou de greva generală

O criză nu vine niciodată singură. Sindicaliștii din educație...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...

Sorin Grindeanu cere demisia a 3 prefecți din Regiunea Nord Est

În războiul declanșat de PSD pentru răsturnarea lui Bolojan,...