Moldocor reconstruiește Piața Centrală!

Unul dintre cele mai frumoase cadouri la final de an pentru pietreni. S-a semnat contractul de execuție pentru reconstrucția Pieței Centrale”, a anunțat primarul Dragoș Chitic pe pagina sa de socializare, în urmă cu puțin timp.

proiect piata centralaTermenul de realizare a construcției este de șase luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor și sunt mari șanse ca, în vara anului viitor, să avem o nouă piață în Piatra Neamț. Vom monitoriza cu atenție derularea contractului și vom oferi tot sprijinul necesar pentru realizarea acestui obiectiv. Reconstrucția Pieței Centrale reprezintă o nevoie stringentă pentru orașul nostru și este un obiectiv prioritar al administrației locale. Vreau să mulțumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat în acest proiect”, mai spune primarul Chitic în postarea sa.

Până la o eventuală conferință de presă, în care să se comunice și alte date oficiale, rămâne consemnat că începe reconstrucția mult-așteptată a pieței centrale, la un an și jumătate de la incidentul nefericit care a mistuit-o. Tot până la conferința de presă oficială, se mai cuvine precizat că firma care va executa lucrările este Moldocor, una de tradiție și renume în Piatra Neamț, ai cărei reprezentanți au fost astăzi, 9 decembrie, la București, pentru a semna contractul cu Compania Națională de Investiții, cea care deține, în acest moment, perimetrul pieței centrale și cea care finanțează, via MDRAP, investiția.

(D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Verificările inspectorilor antifraudă fiscală vor fi înregistrate audio-video

Controalele efectuate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...