Eveniment: Cupa Ștefan cel Mare Ju Jutsu, ediția a III-a

afis ju jitsuClubul Musashi Piatra Neamț, în coordonarea instructorului Gabriel Mareș (4 dan Kyushoshin Ju Jutsu), organizează sâmbătă, 5 decembrie 2015, cea de-a treia ediție a Cupei Ștefan cel Mare Ju Jutsu.

În ajun de Moș Nicolae, iubitorii artelor marțiale, ai sportului și disciplinei caracteristice sportului de performanță sunt așteptați, cu mic, cu mare, la sala polivalentă din Piatra Neamț, începând cu ora 9.

Manifestarea tinde să capete caracter tradițional pentru Piatra Neamț. La această a treia ediție, sunt așteptați să participe sportivi de la 7 cluburi, din Brașov, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad și Huși, la care se vor adăuga cei de la clubul Musashi.

Competiția se desfășoară doar în stilul Ju Jutsu tradițional japonez. Spectatorii vor vedea demonstrații în cadrul mai multor probe de concurs – kumite (luptă), kata (exercițiu de luptă, imaginar, cu unul sau mai mulți adversari), kobudo (exercițiu de luptă cu arme tradiționale japoneze) și autoapărare (tehnici reale de luptă între doi sportivi).

Competiția este structurată pe două părți, între ele, la pauză, în jurul prânzului, urmând să aibă loc ”gala” tuturor cluburilor nemțene de arte marțiale, care vor oferi câte o mică demonstrație specifică fiecărui stil în parte. Finalul demonstrației de măiestrie va fi al celor mai tineri sportivi ai clubului Musashi – Grădinița Ju Jutsu, care-și vor arăta abilitățile dobândite în doar câteva săptămâni de exercițiu și practică.

Intrarea publicului este liberă. (D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Sinistrați de furia apelor: sunt afectate  45 de persoane din Grințieș

Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost...

FOTO. Accident la Târgu Neamț – o mașină s-a răsturnat din cauza vitezei

Un bărbat a fost rănit în urma unui accident...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...