perchezitii„Toleranţă zero faţă de criminalitate” anunţă Poliţia Română, fapt pentru care pe 29 februarie, în toată ţara, au loc 80 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, evaziune fiscală, contrabandă, spălarea banilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe, tâlhărie calificată, distrugere și furt. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal”, conform unui comunical al Poliţiei Române.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale care se impun. „Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, mai arată sursa citată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a comunicat că în Neamţ nu au loc descinderi din seria celor anunţate de Poliţia Română.

(G.S.)

Foto ilustrativă

Articolul precedentRomânii aflați în exil la Paris în perioada comunistă – tema prelegerii susținute de dr. Ana-Maria Cătănuș
Articolul următorPrimăria Piatra-Neamț anunță: s-a lansat sesiunea de depunere a proiectelor în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.