Primăria Piatra-Neamț anunță: s-a lansat sesiunea de depunere a proiectelor în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general

Primăria Piatra-Neamț anunță: s-a lansat sesiunea de depunere a proiectelor în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes generalPersoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, sunt invitate să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă în domeniile ACȚIUNILE COMUNITĂȚII și SPORT DE MASĂ ȘI DE PERFORMANȚĂ.

Sursa de finanțare a contractelor este bugetul local al Municipiului Piatra-Neamț, iar valoarea totală este de 3.500.000 lei, defalcat pe domenii:

500.000 lei – Acțiunile comunității

3.000.000 lei – Sport de masă și de performanță

Durata proiectelor: 2 mai – 31 decembrie 2024.

Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 08.04.2024, ora 14.00. Propunerile de proiect pot fi trimise prin poștă sau depuse direct la Registratura instituției, în plic, la sediul Autorității finanțatoare: sediul Primăriei Piatra-Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 6-8, județul Neamț.

Data, ora și locul deschiderii propunerilor de proiect: 09.04.2024, ora 10.00, la sediul Municipiului Piatra-Neamț, strada Ștefan cel Mare, nr. 6-8, județul Neamț.

Selecția și evaluarea proiectelor, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, se vor face de către comisia de evaluare, în perioada 10.04.2024 – 23.04.2024.

Regulamentul (ghidul solicitantului) poate fi consultat aici.

Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile Acțiunile comunității și Sport de masă și de performanță, pe anul 2024, este prevăzută de articolul 6 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț nr. 82/12.04.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Piatra-Neamț, alocate pentru activități nonprofit de interes local, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Programul anual a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 38, din 27.02.2024.

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 39, din 28.02.2024.

Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...