Sunt 80 de locuri pentru elevi și 8 locuri pentru profesori însoțitori în tabăra socială de anul acesta. Locurile alocate anul acesta pentru copiii defavorizați din județul Neamț sunt mai puține decât anul trecut, când au fost alocate 92+9 locuri. Vacanța la mare este programamtă în perioada 28 iulie-2 august, în stațiunea Eforie Sud. Copiii care provin din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este sub 50% din salariul minim brut pe economie (1.900 lei) pot merge la mare gratuit, Ministerul Tineretului și Sportului suportând cheltuielile de transport, cazare și masă pentru elevi și profesori. Pe lângă venit, se iau în calcul media 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare, iar pentru departajare în cazul când sunt mai multe solicitări decât numărul de locuri contează media media generală de absolvire a anului școlar anterior.
Dosarele se depun la școli și cuprind cerere tip, adeverință pentru elevul care primește bursă socială, copie după cartea de identitate sau certificatul de naștere al elevului, copie după actul de deces (dacă este cazul unui părinte), copie după certificatele de naștere sau cărțile de identitate ale tuturor membrilor familiei, documente justificative pentru venitul familiei, adeverința de la școală care atestă media generală de absolvire din anul precedent și nota 10 sau calificativul foarte bine la purtare. Dosarele depuse sunt trimise de școli la Direcția Județeană de Tineret și Sport Neamț până în data de 9 iulie 2918, unitățile de învățământ putând propune profesorii însoțitori pentru tabără. (C.I.)