agent-paza-scoala

• poliţiştii trimit „somaţii” în fiecare an primarilor
• în semestrul II al anului şcolar s-au petrecut 20 de infracţiuni în preajma sau în incinta unităţilor de învăţământ

Din cele 541 de unităţi de învăţământ din judeţul Neamţ (233 de şcoli generale, 41 de licee şi 267 de grădiniţe), 374 nu au nicio formă de pază, 44 au paznici proprii, 4 au contracte cu societăţi specializate, iar 12 au pază mixtă. De asemenea, doar 107 şcoli (34 din mediul urban şi 73 din mediul rural) au sisteme electronice de supraveghere video. Informaţiile au fost prezentate, ieri, în şedinţa de colegiu prefectural, de către comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii nu au în atribuţii asigurarea pazei şcolilor, dar în schimb trebuie să se ocupe cu menţinerea liniştii şi ordinii publice în preajma unităţilor de învăţământ, împreună cu jandarmii şi cu poliţiştii locali. Pentru a descuraja comiterea de infracţiuni asupra elevilor, forţele de ordine au făcut, în medie, 92 de patrulări zilnic, la începerea şi la terminarea cursurilor. De asemenea, poliţiştii de prevenire au organizat 735 de activităţi, în semestrul al II al anului şcolar 2013-2014, dar şi 155 de acţiuni, în timpul cărora le-au explicat elevilor cum să se comporte ca să nu devină victime ale infracţiunilor sau accidentelor rutiere, dar nici să nu „practice” absenteismul şcolar.

Deşi sunt lacune mari în privinţa asigurării pazei, infracţionalitatea în zona şcolilor este la parametri reduşi. În semestrul II al anului şcolar care s-a încheiat au fost sesizate 20 de fapte de natură penală (11 în mediul urban şi 9 în mediul rural), din care 16 comise în incinta unităţilor de învăţământ şi 4 în preajma acestora. Majoritatea (câte 7) au fost loviri între elevi şi furturi, două au fost vătămări corporale şi alte două ameninţări. Conform concluziilor prezentate de şeful poliţiei în şedinţă, la cererea prefectului, „infracţiunile cu violenţă se produc pe fondul unor conflicte spontane între colegii de şcoală, conflicte care uneori sfârşesc prin lovire sau ameninţare în şcoală sau după orele de curs”.

Revenind la paza şcolilor, comisarul şef Paul Tablan este de părere că stăm foarte prost la acest capitol: „Aproape două treimi din unităţile de învăţământ nu au niciun fel de pază. Înainte de începerea fiecărui an şcolar noi trimitem adrese tuturor primarilor din judeţ, care au atribuţii clare, stabilite prin lege, în asigurarea pazei unităților de învăţământ. În ultimii 3 ani nu am observat nicio îmbunătăţire a situaţiei. Primarii spun că nu au bani la buget şi, din acest motiv, au desfiinţat paza comunală în multe localităţi, deci e clar că nu au din ce plăti paznici pentru şcoli şi nici posibilităţi să încheie contracte cu firme specializate. Noi, ca poliţişti, ne facem treaba patrulând în zona şcolilor şi organizând acţiuni preventive cu elevii şi cu profesorii, dar primarii sunt cei care trebuie să găsească soluţii pentru a asigura paza”.

C. MIRCEA

Articolul precedentSub ochii Prefectului şi ai Colegiului Prefectural / Dezinformare de proporţii pe fonduri europene
Articolul următorSâmbăta cuţitelor lungi la PNL Neamţ

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.