1Animalele, la fel ca și copiii mici, nu prea acordă atenție unde anume se află, atâta vreme cât sunt cu stăpânii, respectiv părinții lor. De asta este imposibil să-ți lași animalul de companie acasă cât timp tu mergi în vacanță. Pur și simplu ți se rupe inima când îi vezi ochișorii și îi simți dorința de a se afla întotdeauna în preajma ta.

Nu este exclus totuși să pleci în călătorie și să iei cu tine și cățelul sau pisica. Trebuie doar să planifici și mai bine totul și să vezi în primul rând dacă locul în care ajungi este prietenos cu companionii necuvântători. Apoi mai există câteva lucruri despre care este bine să afli atât spre binele tău ca proprietar de animăluț, cât și spre binele prietenului blănos.

Mijlocul de transport

Mai întâi, ia în calcul dacă vei călători cu mașina sau cu avionul. Dacă este necesar să iei avionul, câțiva pași preventivi trebuie luați în calcul. Compania de zbor acceptă animale la bord? Informează-te bine referitor la acest lucru.

Este și mai bine însă a lua din prima în calcul o companie aeriană care transportă și animale de companie. Pentru asta va trebui să treci înainte și pe la medicul veterinar ca să te asiguri că animalul tău are toate vaccinele necesare făcute. Nu uita, bineînțeles, nici de actele sale. Este un aspect foarte important indiferent de modalitatea de transport.

Dacă pleci undeva mai departe cu mașina, asigură-te că vei face cu tovarășul tău necuvântător mici repetiții înainte de marea excursie. Un drum lung se poate să nu fie ideea de distracție a cățelului sau pisicii. Vorbește și cu veterinarul despre acest aspect. Sau ia în considerare administrarea unui ulei CBD pentru animale de companie. Referitor la acest lucru, următorul pont va explica mai bine totul.2

CBD pentru calmarea animalelor de companie

Poate ai auzit de ulei CBD pentru oameni, de folos în diferite moduri. Dar într-o călătorie nu doar tu trebuie să fii relaxat și calm, ci și animalul care te însoțește. Așadar, dacă de obicei companionul blănos dă semne de stres la drumuri mai lungi, uleiul CBD poate fi o alegere grozavă pentru a-l calma.

Este mai bine a testa pe el produsul CBD de liniștire înainte de plecarea propriu-zisă pentru a vedea cum reacționează și dozajul exact care îl ajută pe el. Administrează o parte din doza recomandată cam cu o oră înainte de marea aventură, și în funcție de durata călătoriei, dă-i și restul dozei pentru a-i menține starea de bine și de calm până ajungeți la destinație.

Împachetează lucrurile esențiale călătoriei cu animalul de companie

Așa cum tu ai nevoie de anumite lucruri cu tine, așa are nevoie și prietenul necuvântător. Chiar dacă el nu-și dă seama de asta.

Pune în valiză o trusă de prim ajutor pentru animăluțe. Nu uita bineînțeles de gustările și mâncarea lui. Este mai bine să iei cu tine ce știi că îi place și îi face bine. Cine știe, poate nu vei găsi exact ce ai nevoie pentru el la destinație. Bolurile de mâncare și apă să fie nelipsite. Dacă are jucării sau accesorii preferate, nu uita nici de ele. Este mai probabil să coopereze mai bine cu tine dacă are lucrurile cunoscute și iubite aproape.

Pătura și pătuțul, cușca de transport și lesa cu zgărdița pe care sunt trecute informațiile sunt de nelipsit din bagaj. Și nu uita de pungile igienice de care vei avea neapărată nevoie pe perioada voiajului și odată ajuns la destinație.

Articolul precedentPerformanțele claselor de pictură ale Școlii Populare de Artă Piatra Neamț
Articolul următorMara Calista, deputat PNL: „PNL sprijină, prin măsuri concrete, tinere familii”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.