“Îşi croia drum, prin troiene până la piept, de la Vânători până la liceu”
Se împlinesc astăzi 22 de ani de când poetul şi profesorul Har Mihăilescu a trecut la cele veşnice. Era, atunci când l-am cunoscut, unul din scriitorii “cu vechime” care frecventau cenaclurile nemţene. Era o vedetă, iar eu eram mult prea tânăr şi prea timid ca să-l abordez. Doar l-am văzut, aşa cum l-am văzut şi pe Sadoveanu, când trecea spre Vovidenie în Volga lui neagră.
Har s-a născut la 21 octombrie 1906, în satul Vânatori din comuna Dumbrava Roşie şi a trecut la cele veşnice la 9 martie 1992. A fost profesor (de limba latină), poet şi publicist. A absolvit şcoala primară şi liceul la Petru Rareş în Piatra Neamţ, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia filologie modernă (latină şi română), la Universitatea din Bucureşti. A avut profesori celebri precum Mihail Dragomirescu, Ovid Densuşianu, Ion Bianu, D. Caracostea ş.a. Deşi în 1929 era licenţiat “magna cum laudae”, a fost doi ani şomer, apoi profesor secundar de română, latina, franceză, greacă şi istorie la mai multe şcoli din ţară: la Târgu Neamţ, Roman, Curtea de Argeş şi Piatra Neamţ. A fost suspendat din învăţământ de două ori: în 1934 şi în 1958 – 1959. În timpul studenţiei a frecventat cenaclurile: Sburătorul (a lui Eugen Lovinescu) şi Falanga (a lui Mihail Dragomirescu).
În Agendele sale, E. Lovinescu îi consemnează prezenţa în cenaclul său. În Piatra Neamţ a pus bazele cenaclurilor literare: Slovă nouă (1947 – 1948), Calistrat Hogaş şi Petrodava. A debutat cu poezii în revista Bilete de papagal a lui Arghezi (1928-1929) şi în Universul literar condus de Perpessicius. A colaborat la publicaţiile: Îndemnul, Tg. Mureş (1925); Universul literar, Bucureşti (1926-1930), Bilete de papagal, Bucureşti (1928-1929), Pe drum, Piatra Neamţ (1927), Universul copiilor, Bucureşti (1925-1926), Foaia tinerimii, Bucureşti (1926-1928), Petrodava (1933-1934) şi Bloc (1934), Piatra Neamţ, Anuarul Liceului Petru Rareş, din Piatra Neamţ (1925-1926 şi 1934-1936), Valea Bistriţei, Tarcău – Neamţ (1936 – 1937), Luceafărul literar şi artistic, Bucureşti (1938-1940), Universul (1937-1938), Moldavia, Bolgrad (1938-1939), Vremea războiului, Bucureşti (1938-1944), Jurnal literar, Iaşi (1939), România literară, Bucureşti (1939-1940), Apostolul, Piatra Neamţ (1939-1943), Cuget clar, Bucureşti (1937), Ceahlăul, Piatra Neamţ (1942 – 1943), Gazeta Transilvaniei, Braşov (1942-1943), Claviaturi, Braşov (1940-1942), Făclia, Caracal (1944), Cugetul Moldovenesc, Bălţi (1942). După 1944, a fost prezent în Flacăra (1945-1948), Flacăra literară (1945-1946), Piatra socialistă (1945-1948), Piatra socialistă literară (1947) şi Caiete de poezie (1947-1950), toate apărute în Piatra Neamţ.
De asemenea, a semnat în Contemporanul (1947-1948), Naţiunea (1947) şi Flacăra (1948), apărute în Bucureşti. A mai publicat în Luptătorul, Steagul Roşu (1948-1968) şi Ateneu (1967-1968) din Bacău; în Iaşul nou (1951-1952), Ceahlăul (1969-1979), Preocupări didactice (1970-1972). A publicat culegeri de versuri: Tâlcuirea lui Har. Mihăilescu, Ed. Petrodava, Piatra-Neamţ, 1936; Din cartea vieţii, Ed. Noastră, Bucureşti, 1939; Gândind la depărtări fecioare, Tip. Românească V. Ionescu, Piatra Neamţ, 1943; Broşuri – extrase: Note în legătură cu opera lui Ion Creangă (Anuarul Liceului Petru Rareş, Piatra Neamţ, 1935-1936); Eugen Lovinescu – după Mihail Dragomirescu (Ceahlăul, 1943), Un înaintaş al lui Hogaş pe drumuri de munte – Alecu Russo (în vol. Alecu Russo – studii şi articole, Ed. Soc. De Şt. Fil. Din RSR, Bucureşti, 1970); Nume şi locuri – toponime, Mem. Antiq., Piatra Neamţ, 1970.
A avut colaborări la culegeri colective: Construim (Filiala Piatra Neamţ a U.S. din RPR, Bucureşti, 1970); Plaiurile Bistriţei, Bacău, 1958; Versuri, Piatra Neamţ, 1969; Arbori de lumină, Piatra Neamţ, 1979 ş.a. Posed un manuscris, semnat de profesoara Veronica Mihăilescu, scris cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului şi care a fost prezentat la Colocviul “Dascăli nemţeni de altădată”.
Iată ce scria, printre altele, distinsa lui soţie: “Din copilărie, Haralambie Mihăilescu a dovedit o mare dragoste şi o voinţă îndârjită pentru studiu. Povestea un prieten al său, acum trecut la cele veşnice, cum într-o iarnă grozavă, cu troiene până la piept, când nici bărbaţii voinici nu se încumetau să iasă dincolo de ogradă, elevul HM îşi croia de unul singur drum, din cartierul Vânători spre Liceul “Petru Rareş”, necunoscând piedică în drumul său spre ştiinţă. Şi în toţi cei 8 ani, în liceul la al cărui bun renume a contribuit ulterior ca profesor, a luat numai premiul I. În ultimii ani de şcoală, a compus versurile pentru Imnul Liceului “Petru Rareş”(…) Având o neclintită încredere în scopul căruia şi-a închinat viaţa şi o conştiinţă a datoriei cum puţini se întâmplă s-o aibă. Şi-a îndeplinit cu hotărâre şi severitate misiunea. A fost un profesor care se străduia să dea elevilor conştiinţa că, în studiu, munca îndârjită nu se poate înlătura nici înconjura; iar aprecierea sa prin note era dreaptă, sigură, severă. Ea impunea ca axiomă ideea că limba latină trebuie cunoscută – ca temelie a limbii române – iar studiul ei înseamnă descifrarea testamentului ce atestă nobleţea neamului românesc.
De aceea, cei care au vrut diplome, fără eforturi deosebite, pentru progeniturile lor, au căutat motive pentru a-l îndepărta de la Liceul “Petru Rareş”, ceea ce au şi reuşit. Aşa a ajuns să lucreze la Liceul din Borca şi la cel din Roznov, la fel de serios, dar locuind câţiva ani departe de familie. Până la urmă, dreptatea i-a fost recunoscută, fiind titularizat la singurul liceu din oraş cu profil de filologie, Liceul “Calistrat Hogaş”, de unde s-a şi pensionat”. Nu cunosc ce urmaşi are, dar consider că s-ar impune, în aceşti ani, o reeditare a scrierilor distinsului profesor şi scriitor. Iar Consiliul local al municipiului ar putea hotărâ ca una din străzile din Piatra Neamţ să-i poarte numele.
Nicolae SAVA
L-am cunoscut personal pe dl. profesor Haralambie Mihailescu. Printr-o intermediere, i-am devenit elev, in particular, inca din clasa a VII-a, pentru a-mi perfectiona si imbunatati cunostintele de limba si literatura romana in vederea unei reusite certe si fara emotii la Liceul „Calistrat Hogas. In clasa a IX-a si a X-a, dl. Haralambie Mihailescu mi-a fost profesor de limba si literatura latina. Pot spune ca am reusit sa inteleg valoarea studiului riguros abia cu ajutorul sau, asa cum am deprins secretul succesului in studiul matematicii de la tatal meu, desi nu am iubit matematicile de la inceput. Am inteles valoarea muncii intelectuale staruitoare, prin seriozitate si onestitate fata de sine si fata de semeni, in sensul asimilarii rostului calitatii inalte a lucrului bine facut. Dumnealui avea un sablon destul de rigid si totodata eficient in privinta muncii, a atitudinii fata de munca, a devenirii. O ecuatie a succesului garantat, cu raspunsuri corecte, sigure, precise. Dorea sa se asigure, cu destula rabdare, ca elevul a deprins cunostintele necesare de limba romana, sau de limba latina, ca le utilizeaza corect, ca a inteles cum se face o analiza gramaticala corecta. Se straduia sa-si deprinda elevii cu logica si firescul limbii latine, cu ordinea solicitata de traducerea corecta a unui text din limba latina in limba romana, dar si invers. De la dumnealui am inteles ca dialectica isi are rostul si imporatnta sa, cum se converteste un volum mare de munca intr-o noua calitate, cum iti permite aceasta viziune aplicata sa te desprinzi de zona mediocritatii, sa progresezi fara sa pierzi masura spatiului care-ti poate asigura un grad acceptabil de comfort material si spiritual, depasind pacific dimensiunile garantate de aurita cale de mijloc. Dl. profesor H. Mihailescu avea capacitatea verificata de a reusi sa asculte intr-o singura „ora” de clasa(practic, 45-50 de minute), toti cei aproape 40 de colegi ai mei cel putin o data, sau de doua ori, notand intr-un carnet personal(al doilea catalog), cu „plus” sau „minus”, calitatea raspunsului. Pentru cei care obisnuiau sa copie, sa fure, atunci cand erau ascultati, ori cand aveau de raspuns printr-un extemporal, sau teza, masura luata era una singura: nota 1. Daca se convingea ca elevul era prost, ori a nimerit din hazard la o clasa care pretindea un IQ mai ridicat, se adresa dirigintelui, directorului scolii si parintelui. Stiu ca a avut de suferit datorita convingerilor sale politice, ca familia sa a avut de suferit, ca toate neplacerile datorita crezului sau, dupa un numar de ani s-au tocit, s-au stins. A avut un fiu, cadru universitar, doctorr in istorie-arheologie, pe nume Mihailescu-Barliba, casatorit cu o distinsa doamna profesoara de limba si literatura engleza, sora scriitorului Vasile Andru. Stiu ca nu suporta potlogariile, minciuna, hotia si lenea.
Virgil Mihailescu-Bârliba trăieşte la Iaşi. Poate fi contactat pe internet. Este foarte activ.Numele corect al profesorului este Mihailescu, nu Mihăilescu. În Poeţi nemţeni, biografia a fost scrisă de fiul său. Poeziile au fost propuse tot de el.