dynamite fighting show piatra neamt 2018Dacă proiectul care prevedea alocarea sumei de 156.000 de la bugetul județului pentru organizarea de către DJST Neamț a Galei Dynamite Fighting Show a fost respins din lipsă de cvorum (la ședință au fost prezenți doar 24 de consilieri județeni, iar PNL-iștii nu au votat proiectul), se pare că lucrurile nu vor rămâne așa. Respectivul proiect va fi repus pe ordinea de zi a unei următoare ședințe extraordinare a CJ Neamț, ce urmează să fie convocată în cel mai scurt timp posibil. Evenimentul sportiv ar trebui să aibă loc pe data de 19 octombrie la Piatra Neamț, iar desfășurarea acestuia pare a nu fi posibilă fără suma de la bugetul județean.

„Am vorbit cu domnul preșeședinte și da, într-adevăr intenționează să convoace o altă ședință și să resupună votului consilierilor proiectul acesta. În momentul în care se hotărîște și ziua în care să o facă, vă anunț imediat”, a declarat Nicoleta Husaru, purtător de cuvânt al CJ Neamț.

Potrivit anexelor proiectului de hotărâre – neadoptat pentru că nu a obținut numărul de voturi necesare – manifestarea sportivă este organizată de DJST Neamț în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Fight Club Scorpions Târgu Neamț, cu bani de la bugetul județului,alocați în baza unui contract de asociere între CJ Neamț și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț. Conform aceluiași contract de asociere, imediat după semnarea lui, prima tranșă a banilor (70% din cei 156.000 de lei) ar trebui să fie pusă la dispoziția organizatorilor până la data de 16 octombrie 2018.

Neparticiparea la vot a liberalilor are și o explicație. Anexele proiectului nu au fost detaliate, proiectul de hotărâre le-a fost făcut cunoscut cu întârzâiere, iar „acolo sunt trecute niște cheltuieli ochiometric, fără a fi detaliate”.

„Motivul pentru care colegii mei nu au participat la vot a fost strict legat de anumite sume prevăzute în bugetul evenimentului. 38.000 prevăzuți pentru închirierea scaunelor meselor și anexelor plus 20.000 pentru tricouri. Sunt trecute în bugetul evenimentului dar am socotit și noi. Un tricou costă maxim 20 de lei, la buget de 20.000 de lei ar însemna 1000 de tricouri. Dar ce facem? Îmbrăcăm jumătate din sală în tricouri. La numărul de scaune care încap în partea de jos a sălii…la evenimentul similar de anul trecut au fost aproximativ 500 de scaune. Dacă împărțim 38.000 la numărul asta de scaune ar veni cam 70 de lei scaun. Sunt și mai ieftine. Astea au fost nelămuririle noastre. Și având în vedere că ne-au fost comunicate proiectele cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședință, nu am avut timp să le studiem și nici să cerem detalii în scris. Dacă eram anunțați cu două trei zile înainte aveam timp să solicităm detalii. Noi nu avem de unde să știm. Poate sunt scaune din piele la banii ăștia…. Sumele astea ne-au sărit în ochi. Față de celelalte gale sumele ni s-au părut cam exagerate. Atunci am hotărât că, decât să votăm „pentru” sau „împotrivă” mai bine nu participăm la vot. Dacă vom primi lămuriri la următoarea ședință…Acolo au fost trecute niște cheltuieli ochiometric…”, a explicat Florin Hopșa, consilier județean PNL și lider de grup PNL în Consiliul Județean Neamț. (I.Ș.)

Articolul precedentTaşca: Festivalul Naţional al Artiştilor Amatori din cadrul MAI, ediţia a IX-a
Articolul următorSenatorul Eugen Ţapu la reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a OSCE
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.