Taşca: Festivalul Naţional al Artiştilor Amatori din cadrul MAI, ediţia a IX-a

Timp de patru zile, comuna Taşca se află pe harta culturală a României, odată cu începerea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Naţional al Artiştilor Amatori din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Festivalul concurs se desfăşoară în perioada 1-4 octombrie și reunește 72 de concurenţi din MAI, în probe de muzică uşoară, folk, populară şi instrumentală.

Manifestările de marți, a doua zi a evenimentului, s-au desfăşurat în două locuri – la Monumentul Eroilor din centrul comunei și la frumosul cămin cultural.

Au onorat cu prezenţa membrii Asociaţiei Culturale ”Tomis”, conduşi de preşedintele Radu Covaliu şi de prof. dr. Costin Scurtu, şeful filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”, care au oferit o reconstituire istorico-militară de excepţie. Cu acest prilej, a fost lansată şi cartea poliţistului Marius Coşerariu, intitulată ”Credinţă, Dragoste, Ţară”. Au participat în calitate de gazde primarul Daniela Ursache, viceprimarul Vasile Chiciu şi consilieri locali, iar ca oaspeți profesor Dorina Mucenicu, de la Școala Gimnazială ”Vasile Mitru” din Taşca, prof. Marin Udroiu, de la Şcoala Gimnazială Bicaz-Chei, precum și alţi profesori şi elevi. Moderator a fost Diana Petrescu, de la Centrul Cultural MAI

Daniela Ursache, primarul comunei Taşca, a avut cuvântul de deschidere: ”Bine aţi venit şi revenit la Taşca! Laudele nu le merit eu, ci dvs., cei care munciţi. Eu sunt doar gazdă. Mi-ar place să am oameni ca dvs. cetăţeni ai comunei Taşca. Mă străduiesc să-mi duc misiunea cât pot de bine, dar îmi e greu să iau cuvântul când în sală sunt prezenţi atâţia artişti. Marius Coşerariu face mult pentru comuna Taşca. Să vă dea bunul Dumnezeu multă sănătate şi vă aşteptăm şi anul viitor!”.

”Am venit într-un colţ de ţară şi caut acele rădăcini care ne reprezintă: respect, grija faţă de celălalt, valorile şi tradiţiile noastre. Vă mulţumim pentru invitaţie şi pentru cum ne-aţi primit! Prima provincie care s-a unit cu România a fost Dobrogea. Asta s-a întâmplat acum 140 de ani. Peste o lună de zile vom sărbători, în Dobrogea, unirea Dobrogei cu România. A avea un festival aici, la Taşca, este o idee extraordinară, înseamnă să vibrăm româneşte. Îmi plec fruntea în faţa domniilor voastre!”, a spus și prof. dr. Costin Scurtu.

”Salut consătenii mei şi pe oaspeţii noştri din Constanţa!”, a spus prof. Dorina Mucenicu. ”Nu am cum să nu mă emoţionez dacă mă gândesc că, astăzi, Taşca este o localitate agăţată pe harta culturală a României. Asta se datorează multor factori, cărora vreau să le mulţumesc. Activitatea de astăzi îl are în centrul atenţiei pe Marius Coşerariu. Astăzi, am asistat cu toţii la o lecţie de istorie aproape pe viu şi pot să vă spun că, din perspectiva psiho-pedagogică, metoda intuitivă dă cele mai multe rezultate. Dacă ne-am adunat atât de mulţi într-o sală atât de frumoasă este clar că ne uneşte un sentiment comun şi acela este cel de românism, de dragoste faţă de ţară”.

Gabriel Lupaşcu de la Asociaţia Culturală ”Tomis” a prezentat uniformele militare pe care le-au purtat armatele beligerante acum 100 de ani. Manifestarea s-a încheiat cu retragerea cu torţe. Joi, 4 octombrie, de la ora 17, la Căminul Cultural din Taşca se va desfăşura Spectacolul de Gală şi premierea laureaţilor din cadrul festivalului.

Organizatorii festivalului sunt: Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Comunei Taşca, Asociaţia Culturală ”Eu Cred”, Centrul pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare” Neamț. (C.T. STURZU)

GALERIE FOTO:

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...