Senatorul Eugen Ţapu la reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a OSCE

În perioada 3-6 octombrie mă aflu la Biskek (Kârgâstan) în calitate de reprezentat al Senatului României la Reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Tema generală o reprezintă „Promovarea dialogului în materie de securitate în Asia Centrală şi în zonele situate în afara acesteia”, iar activităţile prevăzute în cadrul reuniunii sunt: Forumul Mediteranean, reuniunea Comisiei permanente şi o conferinţă parlamentară.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa este o organizație internațională pentru securitate.Se concentrează asupra dezbaterii subiectelor abordate la reuniunile Consiliului Ministerial şi la Summit-urile şefilor de stat sau de guvern; dezvoltarea şi promovarea mecanismelor de prevenire şi soluţionare a conflictelor; susţinerea consolidării instituţiilor democratice din statele participante la OSCE; participarea la dezvoltarea structurilor instituţionale ale OSCE şi a relaţiilor de colaborare între acestea.

Este formata din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord. (Senator PNL, Eugen Ţapu-Nazare)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora