Doi bărbaţi, suspecţi de braconaj piscicol, au fost împuşcaţi, joi, 27 ianuarie, din câte se pare accidental, de paznic.
Poliția Rădăuți a fost sesizată, la ora 16:15, de spitalul din localitate, despre faptul că au sub tratament doi bărbați din comuna Frătăuții Vechi, care prezentau plăgi prin împușcare cu alice.
“Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, la 27.01.2016, în jurul orei 15:00, un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Rădăuți, paznic de vânătoare, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a surprins în flagrant un tânăr de 22 de ani și un bărbat de 43 de ani, ambii din comună Frătăuții Vechi, în timp ce comiteau acte de braconaj piscicol pe râul Suceava, folosind plase monofilament, a căror deținere este interzisă. În momentul în care cei doi bărbați au ajuns pe uscat, au abandonat peștele capturat și plasele monofilament, încercând să părăsească în grabă locul faptei și fără să se supună somațiilor paznicului de vânătoare. În aceste condiții, paznicul de vânătoare a executat simultan cu somația verbală, două focuri de armă în plan vertical, cu arma de vânătoare deținută legal, însă cei doi nu s-au supus, motiv pentru care, în scopul de a efectua o nouă somație, bărbatul de 49 de ani a trecut la urmărirea suspecților, iar în deplasare, a alunecat pe un strat de gheață și în cădere, arma s-a descărcat accidental, o parte din alice provocând accidentarea celor doi bărbați, fără ca paznicul să realizeze acest fapt”, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Suceava.
Arma de vânătoare, plasa monofilament și peștele prins de cei doi braconieri au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal față de paznicul de vânătoare pentru comiterea infracțiunilor de “uz de armă fără drept și vătămare corporală din culpă”, iar față de cei doi bărbați pentru comiterea infracțiunilor de “producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și pescuitul cu unelte și scule neautorizate”, ce va fi soluționat procedural. (ZCH NEWS)