0:00

Băncile aproape subordonate ANAF! Ce trebuie să raporteze de la 1 ianuarie?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBăncile din România vor avea obligaţia să raporteze către ANAF, în fiecare zi, lista persoanelor fizice sau juridice care îşi deschid sau închid un cont bancar, de orice fel, dar şi dacă cineva închiriază sau renunţă la o cutie de valori, potrivit Codului de Procedură Fiscală care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Şi cazinourile, notarii, avocaţii şi agenţii imo­biliari vor avea obligaţia să raporteze  zilnic către ANAF  tranzacţiile care depăşesc  5.000 de euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele, relatează gandul.info.

Prin conturi se înţelege toate tipurile de conturi de care poate dispune un client, indiferent de monedă, iar informaţiile furnizate se vor referi inclusiv la modificările survenite după data deschiderii contului cu privire la cel puţin un element de structură din formatul de raportare pus la dispoziţie de către ANAF.

„La prima transmitere instituţiile de credit vor comunica şi următoarele: lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică, ce deţin conturi deschise la data de 31.03.2016, conturi închise în perioada 01.01.2010- 31.03.2016, indiferent de data deschiderii, precum şi datele de identificare ale persoanelor care au deţinut/deţin dreptul de semnătură pentru acestea”, se menţionează în Codul de Procedură Fiscală.

Totodată, instituţiile de credit vor fi obligate, conform Codului de Procedură Fiscală, ca la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi. Şi în acest caz, prin conturi deschise se înţelege toate tipurile de conturi de care poate dispune un client, indiferent de monedă şi dacă acestea sunt deschise sau au fost deschise şi figurează închise la momentul efectuării solicitării.

Guvernul susţine că măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale, cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE Tânăra care a murit la Feleşti a condus doar 10 km
Articolul următorBătrână moartă, scoasă de sub tavanul prăbuşit
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.