Moș Crăciun a venit mai devreme pentru antrenorul Costel Ilie. Fostul tehnician al Ceahlăului, în vârstă de 41 de ani, a primit o ofertă de nerefuzat şi va conduce divizionara secundă Rapid CFR Suceava în partea a doua a campionatului din Liga a 2-a. După despărțirea de FC Ceahlăul, antrenorul Costel Ilie a antrenat timp de două luni formația de Liga a 3-a, Aerostar Bacău. După prima experiență ca principal în Liga 2, pe banca Ceahlăului, Costel Ilie are din nou șansa să conducă o echipă din al doilea eșalon. “Am primit o ofertă ce nu se poate refuza, de la Rapid CFR Suceava. Am ca obiectiv accederea în play-off. Cred că este un obiectiv realizabil. Suntem în discuţii şi pentru transferul unor jucători de la Ceahlăul”, a mărturisit Costel Ilie. Cu toate că și sucevenii au avut probleme de ordin financiar, antrenorul nemtean nu se teme de acest aspect. “Timpul petrecut ca antrenor la Ceahlăul în primele etape m-au întărit. Chiar dacă sunt întârzieri de o lună – două, trebuie să înţelegem că suntem profesionişti”, a mai spus Costel Ilie, care a semnat un angajament cu Rapid CFRSuceava ce se va întinde pe durata unui an și jumătate. (Mihai STOIAN)