harbuz siteDeputatul PMP, Liviu Harbuz a anunțat că, săptămâna viitoare, va propune două proiecte de acte normative – reactivarea Legii 315/2007, care prevedea un sprijin financiar de 100 de euro pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, și un proiect legislativ pentru sprijinirea Unităților Administrativ-Teritoriale pe raza cărora sunt exploatate resurse naturale.

„Primul act normativ vine pentru a sprijini unul dintre principiile pentru care partidul Mișcarea Populară militează – educația. Acel sprijin financiar, de 100 de euro pentru achiziționarea de materiale didactice de către cadrele didactice. Această lege a mai funcționat. Din păcate, ea a fost abrogată, pentru că a intrat în incidența măsurilor privind combaterea crizei. S-a dovedit că este o lege foarte utilă”,a spus deputatul Liviu Harbuz.

Cât privește cel de-al doilea act normativ inițiat de Liviu Harbuz, acesta spune că a apărut ca urmare a nemulțumirilor manifestate de primari de-a lungul timpului.

„Este vorba de sprijinirea UAT-urilor pe raza cărora se desfășoară activități de exploatații forestiere, balastiere sau unde se îmbuteliază ape minerale, adică în zonele în care sunt exploatate resursele. Beneficiile constau într-un procent care să fie virat către respectivele UAT-uri, procent din redevența pe care cei care exploatează o plătesc. Acest act normativ este rezultatul unor consultări cu primari, care au drumurile distruse în urma exploatărilor, au probleme nu numai atunci când vorbim despre locuințe, dar și probleme pe mediu”, a declarat Liviu Harbuz. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentACTUALIZARE CSM Roman-CSM Paşcani 3-4 !!!!! * Programul etapei * Clasament
Articolul următorSuspiciuni de deturnare a licitațiilor publice în atenţia DIICOT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.