În urmă cu 24 de ani, prima sărbătorire a Zilei Naționale pe 1 decembrie s-a organizat la Alba Iulia. Protagonistul odioasei făcături a fost Petre Roman, nu Ion Iliescu. Imaginile transmise de TVR, cu Roman incitând și dirijând cu pumnul ridicat hoardele isterizate de feseniști, care îl huiduiau pe Corneliu Coposu, trebuie să fi fost păstrate pe undeva. La un moment dat, surprinzător, old papa Ilici l-a apucat de mână să-l liniștească. Așa-ceva nu se uită. Cum nu se va uita, în alte coordonate de libertate, putere și lipsă de respect, parada militară de anul acesta din Piața Constituției, la București.

N-a fost ger, cum clamau eroic televizuinile de știri – a nins plăcut, cât să te bucuri de iarnă. În piață, cu adevărat generoasă dacă vrei să organizezi o paradă grandioasă, dar și pe Bulevardul Libertății, de la colțul cu Parcul Izvor la Piața Francofoniei, se foiau în căutarea unui loc cu vizibilitate bună peste 10.000 de oameni. Fătucile și gurnaliștii de televizuini au făcut socoteala pe 3.000, deși vreo trei mii au fost numai copiii. Bine și curat echipați de sezon te obligau să calci cu grijă și respect, să nu-i încurci, nici pe ei, nici pe părinți. Ecusoanele dâmbovițene pentru acces mai aproape de gardurile de protecție nu-i impresionau. De măsurile de pază aplicate haotic și la limita huliganismului în uniformă nu le-a păsat defel. Și-au dat seama pe urmă că e ceva în neregulă cu puzderia de monștri pe roți, cu antene și cabluri supervizate de niște acrituri fudule. Prea era supărată toată lumea că nu mai încăpea în zonele cu vizibilitate de atâtea care de reportaj. Nu-i durea capul că tribuna oficială era splitată în două secțiuni aproape dușmănoase sau că ministreasa harvardiță era îmbrăcată în disprețul solemnității Zilei Naționale. Grija copiilor era să vadă, să se bucure. Caii, blindatele și militarii străini au fost atracția lor principală. Legitimație de acces le-a fost în final tricolorul. Purtat în mână, pe cap, la gât sau păzit de părinți a curs ca o undă verde animată de zâmbete și priviri vii de copii români cum nu se poate de frumoși. Cei mai mici au fost și cei mai fericiți. Din simplul motiv că au urmărit totul de la altitudinea umerilor părinților. Spre deosebire de organizatori și alte oficialități din București, au trăit românește de Ziua Națională. Dacă vă gândiți o clipă câți ani aveau sau dacă părinții invocați erau născuți la 1 decembrie 1990, se descoperă un semn interesant, unul regăsit chiar în votul din 16 noiembrie.

Viorel COSMA