Patru percheziții în Neamț, în cadrul operațiunii JUPITER: materiale textile de 35.000 de lei, ridicate de polițiști

Polițiștii din Neamț au pus în executare, luni, 9 iunie, patru mandate de percheziție domiciliară în localitățile Cordun, Icușești, Făurei și Piatra-Neamț, în cadrul vastei operațiuni JUPITER coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de delapidare.

În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit și ridicat materiale textile în valoare de 35.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Neamț.

Operațiunea JUPITER, lansată la nivel național, vizează destructurarea unor grupuri infracționale organizate implicate în săvârșirea de infracțiuni economico-financiare de mare impact.

La nivel național, în a doua zi a operațiunii JUPITER, autoritățile au efectuat peste 200 de percheziții, prejudiciile estimate ridicându-se la 23 de milioane de lei.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, urmând ca persoanele vizate să fie audiată în zilele următoare pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...