0:00

VASLUI: Renault Megane, radiat din circulație în Olanda, depistat la Albița, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Vama Albiţa

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au întocmit lucrare penală unui cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Olanda, ce figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație, se menţionează într-un comunicat de presă.

“În data de 20 martie, în jurul orei 19:00 la P.T.F. Albița/ I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, conducând un autoturism marca Renault Megane, înmatriculat în Olanda, Veaceslav B., cu cetățenie română și Republica Moldova, Mihalache S., în vârstă de 31 de ani. Deoarece lucrătorii noștri au avut suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare al autoturismului, au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulație de către autoritățile din Olanda. Cu privire la cele constatate, Mihalache S. a declarat că a achiziționat autoturismul din Olanda, plătind pentru acesta suma de 4.000 euro. Acesta a mai adăugat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este radiat din circulație. Polițiștii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârșirii infrațiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, inspector de poliție Irina Mirică. (ZCH NEWS)

Articolul precedentIAȘI: Nici nu vă trece prin cap la ce folosesc unii scaunele de mașină pentru copii!
Articolul următorSute de nemțeni au mărșăluit pentru viață. GALERIE FOTO
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.