0:00

Pe 10 ianuarie, consilierii locali ai Târgului au fost chemați ”de îndată” la ședință, întrunire care, deși nu li se răsplătește cu indemnizație, se încadrează la categoria ”pe bani”, dată fiind ordinea de zi și hotărârile adoptate.

Ședință pe bani la Consiliul Local Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Înainte de a aborda frontal cele opt proiecte propuse consilierilor, primarul Daniel Harpa le-a transmis tradiționalul mesaj de început de an, cu speranță, desigur: ”Vă doresc tuturor un an bun și plin de realizări și sper într-o colaborare bună, așa cum a fost și în ultimii patru ani!”.

Proiectele devenite hotărâri ale Consiliului Local Târgu Neamț au avut în vedere utilizarea excedentului anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2016, apoi participarea orașului la Târgul de Turism al României (ce va avea loc la Romexpo, între 16 și 19 februarie), niște sume transferate pe ianuarie 2017, plus aprobarea programului (și a bugetului) manifestării ”Eminescu-Lamură de veșnicie”, care va avea loc în perioada 14-16 ianuarie.

Deloc surprinzător, consilierii au votat de urgență, iar în 15 minute, cu tot cu conversațiile de complezență, ordinea de zi a fost epuizată.

Intrând foarte puțin în substratul deciziilor adoptate, putem consemna că participarea orașului Târgu Neamț la ediția de primăvară timpurie a Târgului de Turism are două componente, ambele estimate – 44.800 de lei buget estimat pentru participare (deplasare, cazare, masă, închiriere stand, etc.) și 41.850 lei buget estimate pentru materialele de promovare necesare, serviciilor de închiriere și amenajare stand.

Aprobarea unor sume de natura transferurilor pentru luna ianuarie se referă, de fapt, la 10.000 lei care au fost dați Asociației ”Ansamblul Ozana”.

Proiectul privind excedentul bugetar a însemnat folosirea banilor rămași de anul trecut – 1.747.257,09 lei – pentru mai multe investiții. O parte bani, fix 7.120,27 lei, vor fi alocați pentru demontarea și transportul unor centrale termice, pe care Primăria Piatra Neamț le-a dat cu titlu gratuit Primăriei Târgu Neamț, pentru a fi puse în funcțiune la spital și sediul instituției. (C.T. STURZU)

Articolul precedentBiblioteca Bicaz, manifestare dedicată poetului Mihai Eminescu
Articolul următorUn bărbat a murit de inimă când a văzut că-i arde casa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.