0:00

Preoții – cooptați în lupta împotriva infractorilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă ce-au văzut că, în ciuda campaniilor preventive derulate și a sutelor de mesaje transmise prin mass media, infracțiunile de înșelăciune continuă să se mențină la un nivel ridicat, polițiștii au apelat la preoți ca să-i ajute în munca de ”luminare” a populației. Până acum, I.P.J. Neamț a organizat întâlniri cu preoții de la protopiatele din Piatra-Neamț, Târgu Neamț și Roznov, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc ședințe și la Roman și Ceahlău.

”Mizăm pe faptul că oamenii în vârstă din mediul rural – locul în care avem cele mai multe sesizări, vor fi mai receptivi la sfaturile primite de la preoți”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț. ”Metodele ”Accidentul”, ”Concursul” și furturile prin împrietenire sunt infracțiunile cel mai des întâlnite, victimele sunt persoane trecute de o anumită vârstă, foarte credule. Am avut un caz cu o bătrână care a dat trei sume de bani în aceeași noapte, aceluiași individ. A văzut că are succes și i-a tot cerut”.

Pe de altă parte, apar și semne îmbucurătoare, puține dar totuși sunt. De exemplu, săptămâna trecută 4 bătrâni au sunat la 112 și au anunțat că niște escroci i-au apelat pe telefonul fix și le-au spus că nepoții sau copiii lor au fost implicați în accidente și au nevoie urgentă de bani ca să scape de necaz.

În cadrul săptămânii prevenirii criminalității, care a ajuns la cea de-a XI-a ediție, ziua de 28 septembrie este dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului. Începând cu ora 13,30 polițiștii de prevenire, în colaborare cu partenerii de la ”Asociația Cultural Socială Economică Christiana” și reprezentanți ai Primăriei Bodești vor merge la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din comună și le vor prezenta bătrânilor din centru, dar și localnicilor chemați la activitate, cazuri concrete de înșelăciune.

În paralele, polițiștii de proximitate și cei de la secțiile rurale ”vor desfășura activități cu caracter informativ preventiv în zonele aglomerate”, adică piețe, târguri, parcări, autogări, asociații de proprietari informând cetățenii asupra ” prevenirea furturilor din locuințe, din buzunare, poșete, genți, din autoturisme și prevenirea înșelăciunilor”.

Pe parcursul întregii săptămâni, începând de astăzi, polițiștii vor avea activități de prevenire a victimizării minorilor, a delincvenței juvenile, a violenței în familie și a accidentelor rutiere. Șeful Poliției Neamț susține că rezultatele campaniilor de acest tip se regăsesc în scăderea infracționalității și, în special, a celei stradale, deși, atât în Piatra-Neamț, cât și în Roman sunt câteva grupuri de minori care comit furturi prin smulgere în plină zi, în locuri publice, fără nicio teamă.

C.M.

Articolul precedentSportivi din Neamţ, Iaşi şi Suceava, medaliaţi la Mondialele de Telegrafie!
Articolul următorMai mulți copii cu cerințe educaționale speciale în Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.