O parte dintre transportatorii de persoane din Neamț intră în grevă generală joi, 11 octombrie, începând cu ora 12:00. Parțial, cursele regulate între judeţe şi în interiorul acestora nu vor fi operate dacă proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor, care prevede modul și criteriile de atribuire al traseelor, nu va fi retras.  Programul de transport interjudețean de persoane, prin servicii regulate își încetează valabilitatea în data de 30.06.2019. Prin acest ordin, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, dorește respectarea principiului liberei concurențe și deschiderea pieței de transport rutier, prin eliminarea criteriului vechime neîntreruptă pe traseu, care permitea acordarea de puncte exclusiv operatorilor care au deservit acel traseu.

“Firmele de transport din Neamț, marea lor majoritate dețin trasee județene. Noi vom participa cel mai probabil pentru traseele interjudețene, pentru traseele județene nu, pentru că sunt eliberate abonamente pentru elevi. Obligatoriu trebuie să le asigurăm acest serviciu. Cel mai probabil, traseele lungi, cele interjudețene, marea majoritate a transportatorilor din Neamț nu le vor efectua în zilele următoare, până când se va lua o decizie. În acel ordin există o serie de criterii de departajare printre care și cel care face referire la experiența pe traseu. Ministerul dorește să scoată acest criteriu de departajare. Scoțând acest criteriu, automat dezavantajează operatorii cu experiență pe traseu. Ori în toate achizițiile publice ți se solicită experiență în activitatea pe care o prestezi”, a declarat Cristian Șerban, președinte AJONTR Neamț.

Același ordin ar da posibilitatea accesului la piața transportului rutier a operatorilor care au în administrare autobuze închiriate. (I.Ș.)

1 COMENTARIU

  1. Serios, doar cele interjudetene??? Mega Travel detine si trasee in judet, iar azi microbuzele lor nu au circulat. Cu persoanele care au abonament pe traseele judetene cum rezolvati problema?! Le dati voie sa circule in contul banilor luati pe degeaba inca o zi in plus… sau doua???

Comments are closed.