0:00

LIGA A IV-A: Pumni în cap şi peste faţă la derby-ul Borca – Poiana Teiului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiScandal cât casa, cu sancţiuni pe măsură, la meciul de Liga a IV-a dintre Bradul Borca şi Teiul Poiana Teiului.

Pe teren a fost 2-1 pentru cei din Borca, în afara acestuia judecaţi şi dv.:

“Jucătorul Enache Paul, de la echipa Teiul Poiana Teiului, în calitate de rezervă, l-a scuipat şi lovit puternic cu palma peste faţă pe arbitrul asistent Cozma Florin. După terminarea jocului şi după închiderea raportului de arbitraj, la ieşirea din cabină a arbitrilor, jucătorul Enache Paul l-a lovit cu piciorul şi cu pumnul în cap pe arbitrul asistent Cozma Florin pe care l-a ameninţat în continuare – se suspenda 8 etape (…) se amendează cu suma de 500 lei”, se precizează într-un comunicat de presă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Neamţ.

Acum, mai trebuie precizat că “arbitrul asistent Cozma Florin” este şi consilierul judeţean PSD Florin Cozma, iar “jucătorul Enache Paul” este şi viceprimarul Paul Enache (ALDE) de la Poiana Teiului. Cam agitate relaţiile în alianţă…

LIGA A IV-A: Pumni în cap şi peste faţă la derby-ul Borca – Poiana Teiului, ZCH NEWS - sursa ta de informații
TEIUL Poiana Teiului

Tot de la Teiul Poiana Teiului a fost sancţionat de AJF Neamţ şi Răzvan Gorea, care “a fost eliminat din joc în minutul 88 pentru comportare violentă (lovirea mingii cu forţă excesivă în direcţia băncii de rezerve adverse) – se suspendă 2 etape (…) se amendează cu suma de 300 lei”.

De asemenea, “pentru primirea a 6 cartonaşe galbene într-un joc, echipa Teiul Poiana Teiului se amendează cu suma de 100 lei”.

Probleme a ridicat şi “delegatul echipei Zimbrul Pânceşti, Holmanu Augustin” (pentru necunoscători însuşi primarul comunei), care “se suspendă pe o perioadă de 4 luni pentru gesturi şi cuvinte jignitoare precum şi lovirea arbitrului asistent (…) se amendează cu suma de 300 lei”.

În fine, “pentru primirea a 4 cartonaşe galbene într-un joc, echipa ACS Unirea Tămăşeni se amendează cu suma de 60 lei”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Articolul precedentSirenele au sunat în șoaptă la Piatra Neamț!
Articolul următorLIGA A V-A: 16-0, dar cu jucători eliminaţi * Ce mai doreşte AJF Neamţ de la echipele din judeţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.