Vaslui. Accident în Bârlad, semnalat la 112. Pompierii au găsit doar urmele impactului

Un accident a fost semnalat la 112 în noaptea de 21 spre 22 august, în jurul orei 01:00, în municipiul Bârlad, județul Vaslui. Informațiile oferite inițial de apelant au fost neclare, acesta indicând că accidentul s-ar fi produs la ieșirea din oraș spre Perieni, fără să poată preciza numărul autoturismelor implicate sau dacă există victime.

„Spre locul  accidentului  au plecat de la Detașamentul de Pompieri Bârlad o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD,  încadrate cu nouă militari. În  timpul deplasării, la  intersecția  dintre străzile  Nicolae Bălcescu  și  1 Decembrie,  se produsese alt accident rutier,  intre două  autoturisme,  cu trei  persoane  implicate, care se autoevacuaseră. Echipajele de pompieri  s-au oprit acolo pentru  a  acorda primul  ajutor  și a asigura măsuri psi. Cele trei  persoane nu prezentau  leziuni vizibile și au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Ulterior, pompierii au primit informații potrivit cărora accidentul semnalat inițial s-ar fi produs în afara municipiului, la intersecția drumurilor către Pogana și Perieni. Echipajele și-au continuat deplasarea, însoțite de polițiști.

La sosire, pompierii au identificat urme ale unui accident, inclusiv scurgeri de substanțe pe carosabil, însă în zonă nu se mai afla niciun autoturism și nicio persoană implicată în eveniment.

Foto: ISU Vaslui

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...