0:00

Jandarmii, în acțiune la Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJandarmii, în acțiune la Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJoi, 27 octombrie, lucrătorii compartimentului de prevenire şi combatere a faptelor antisociale din cadrul Jandarmeriei Neamţ, împreună cu profesorii de la Liceul Tehnologic Special din comuna Ştefan cel Mare, au făcut echipă în cadrul unei activităţi, care s-a desfășurat în unitatea şcolară.

”Activitatea extracurriculară a fost organizată în cadrul parteneriatului «NU VIOLENŢEI» şi a avut ca scop informarea elevilor pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi atac la persoană, precum şi conştientizarea efectelor nocive ale fumatului, consumului de alcool ori droguri”, a precizat lt. Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamț.

Elevilor li s-au prezentat materiale video, iar militarii au dezvoltat subiectul prin discuții libere pe tema răspunderii penale, ocazie cu care tinerii au aflat şi care sunt pedepsele ce pot fi aplicate în funcţie de vârstă şi de gravitatea faptei.

”La sfârşitul întâlnirii, elevii s-au arătat încântaţi de activitate, iar jandarmii i-au asigurat pe dascăli de toată disponibilitatea şi sprijinul pentru siguranţa elevilor, beneficiarii finali ai muncii de prevenire”, a completat lt. Gămănuț. (C.M.)

Articolul precedentProprietarii în străinătate, apartamentul prădat de hoți
Articolul următorS-au găsit directori pentru școlile din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.