izotec

Poliţiştii şi vameşii de la Stânca (Botoşani) au descoperit, sâmbătă, 27 ianuarie, 177.500 țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, pe care un bărbat încerca să le introducă în țară, ascunse în pereții laterali, podea și în diverse componente ale microbuzului pe care îl conducea.

“În jurul orei 6:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, Vitalie G., cetățean moldovean, în vârstă de 37 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit ascunse în pereții laterali, în podea, plafon, banchete și în ușa culisantă a microbuzului, cantitatea totală de 177.500 țigarete, Kent și Marlboro, cu timbru de acciză Republica Moldova”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Conform legii, țigaretele, în valoare totală de 40.825 de lei, au fost reţinute, şoferul a fost amendat cu 10.000 de lei, iar microbuzul a fost confiscat. (ZCH NEWS; FOTO: IGPF)

ub
pietricica turism