0:00

Un tânăr, de 24 de ani, din Tupilați, a fost arestat de Judecătoria Piatra-Neamț, pentru un viol comis în noaptea de Înviere. Victima, o fetiță de 13 ani și jumătate, n-a reclamat agresiunea decât după câteva zile și, imediat, a început ancheta. Polițiștii au stabilit că Andrei Ionuț Roman a dus fetița pe un câmp din apropierea oborului din localitate și a violat-o. Apoi a condus-o, ca un „gentleman”, până la un bar din sat, unde a rămas la băut. Copila, care locuiește în apropiere, s-a dus acasă însă n-a spus nimic nimănui decât după câteva zile. Agresorul a fost prins, audiat și dus la arestare.

Fetiță de 13 ani, din Tupilaţi, violată de un consătean, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInstanța a decis: „În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 2, art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatul Roman Andrei Ionuţ, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ şi dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.04.2017 până la data de 29.05.2017 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 1753/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracțiunii de viol, respingând ca nefondată solicitarea acestuia de a se dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”. (C.M.)

Articolul precedentFOTO Primăvara după iarna de aprilie la Piatra Neamț
Articolul următor73.583 de elevi nemțeni s-au întors la cursuri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.