0:00

Experţii din dosarul “Maternitatea Giuleşti”, la Piaţa Centrală, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “Vom face o simulare computerizată a incendiului”, ne-a declarat dr. ing. Emilian Ghicioi, directorul tehnic al INSEMEX Petroşani

O echipă de patru specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitatea Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX Petroşani a ajuns, ieri, la Piatra Neamţ, pentru a face o expertiză tehnică în cazul incendiului din Piaţa Centrală. Consideraţi printre cei mai buni din ţară, experţii INSEMEX sunt cei care au dat “verdictul” în dosarul “Maternitatea Giuleşti”, după ce au simulat un incendiu într-un salon amenajat exact ca acela în care a avut loc tragedia.

În cazul pieţei din Piatra Neamţ nu se va putea face o simulare pe viu, ci una computerizată, după cum ne-a declarat dr. ing. Emilian Ghicioi, directorul tehnic al INSEMEX Petroşani, care conduce echipa de specialişti: “În primă fază vom ridica amprenta evenimentului, în sensul că vom stabili zona focarului, viteza flăcărilor şi direcţiile de propagare, totul în funcţie de ceea ce găsim la faţa locului, în baza unor calcule. Aceste calcule se fac ţinând cont de materialele care au întreţinut arderea, natura acestora urmând s-o stabilim în funcţie de documentele care ne vor fi prezentate. Nu ne-au fost comunicate încă obiectivele expertizei, dar sigur vom face o simulare computerizată a incendiului. E prematur să spun cât va dura”.

Experţii de la INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi de IPJ Neamţ care are în lucru un dosar de distrugere, în care se fac cercetări sub coordonarea Parchetului Piatra Neamţ.

Astăzi, conducerea CMI Urban se va întâlni atât cu experţii veniţi de la Petroşani, cât şi cu experţii de la Astra, firma de asigurări care trebuie să stabilească despăgubirile pe care le acordă pentru distrugerile provocate de incendiu. Hala pieţei era asigurată pentru 10,6 milioane lei.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentO satisfacţie ratată de Silviu Brucan: tăcerea noilor mărturisitori
Articolul următorImnul naţional serbat de autorităţi