usl rupt

La ședința de marți seară a Delegației Permanente a Partidului Națiomal Liberal, când a fost adoptată Rezoluția în 4 puncte ce cuprinde ieșirea de la Guvernare și desființarea USL, senatorul nemțean Eugen Țapu s-a numărat printre puținii vorbitori. În timp ce președintele Crin Antonescu susținea conferința de presă, ne-a declarat următoarele: „Am spus că problema nu se pune dacă rupem noi USL și că Ponta una zice și alta face. Variantele erau să rămânem marginalizați sau să ne dea afară. USD nu s-a născut ieri. Era pregătită de peste un an de zile pentru a promova candidatura lui Ponta la președinție.

E clar că nu mai puteam continua și prelungi criza. Am susținut să terminăm circul și să ne vedem de treabă”.

După cum este știut, prioritatea declarată în clar de Eugen Țapu pentru organizația municipală Piatra Neamț a PNL, în perioada următoare, este pregătirea alegerilor europarlamentare în colegiul pe care-l reprezintă, accentul fiind pus pe reședința de județ. (V. COSMA)

1 COMENTARIU

Comments are closed.