Micii jucători de la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ au reuşit să atingă faza semifinalelor la “Stelele Viitorului” Bucureşti, deşi au fost desemnaţi, din start, în cea mai dificilă grupă a competiţiei. Aceasta s-a derulat, în primele trei zile ale acestei săptămâni, pe terenurile din Agronomie (baza de pregătire Sport Team), participând copii născuţi după anul 2007. La startul competiţiei s-au aliniat 24 de echipe.

Formaţia din Piatra Neamţ a ocupat locul secund într-o grupă extrem de dificilă, după victorii cu formaţiile Open Sport şi Ajax Bucureşti şi o înfrângere în faţa Academiei Hagi (0-3). În sferturi, micii fotbalişti pietreni au mai făcut un pas, depăşind, la loviturile de departajare, Pro Junior Craiova, după ce scorul a fost egal, 2-2, în timpul regulamentar. “După o repriză mai anostă făcută de băieţii Ceahlăului (la pauză am fost conduşi cu 2-0), în repriza a doua ne-am revenit şi am reuşit să egalăm 2-2. Am avut şi un gol anulat pe motiv de offside, însă ne susţinem convingerea că atacantul nostru şi căpitanul echipei, Mahu Ovidiu, a plecat din poziţie regulamentară. La loviturile de departajare am avut câştig de cauză prin reuşitele lui Dănuţ Nechifor, Matei Scurtu şi Rareş Tudosă”, se precizează pe pagina de Facebook a echipei pietrene.

În semifinală, fotbaliştii din Piatra Neamţ au reîntâlnit Academia Hagi şi au pierdut din nou (0-4), “dar ne consolăm cu faptul că Academia Hagi a câştigat finala turneului jucată împotriva celor de la FCSB”, potrivit aceleaşi surse. “Una peste alta, experienţa a fost extrem de benefică, cu ajutorul căreia am reusit să găsim plusuri şi minusuri. Mulţumim părinţilor, conducerii clubului nostru şi sponsorilor, care ne-au ajutat la această deplasare (Dynamic 92 Distribution, Izotec, Macroconsult)”, se mai menţionează pe pagina de Facebook a echipei din Piatra Neamţ. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

pietricica turism

1 COMENTARIU

Comments are closed.