Doi consilieri locali comunali au intrat sub tirul Agenției Naționale de Integritate, fiind găsiți în conflict de interese administrativ, pentru că, în paralel cu statutul de ales local, erau și în asociații agricole.

Primul caz este al Elenei Violeta Murariu, consilier local la Bozieni, Neamț, care, ”în calitate de consilier local, a votat în favoarea adoptării Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea concesionării suprafeței de 91,69 ha pășune ce se află în proprietatea publică a Comunei Bozieni, județul Neamț, în vederea pășunatului, către Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos – Neamț, persoană juridică de drept privat în cadrul căreia persoana evaluată deținea la acea dată calitatea de vicepreședinte. În temeiul acestei Hotărâri, s-a încheiat un contract de concesiune între Primăria Comunei Bozieni și Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos, deși persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că asociația va beneficia de pe urma adoptării lor. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004”, informează ANI, într-un comunicat emis astăzi, 21 iulie.

Al doilea caz este al lui Milică Iordănel Cernat, consilier local la Banca, județul Vaslui, care, ”în calitate de consilier local, a votat în favoarea adoptării Hotărârii privind închirierea prin licitație publică a pășunilor comunale aparținând domeniului public și privat al comunei Banca, pentru pășunatul bovinelor și ovinelor, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că ar putea beneficia de pe urma adoptării acesteia. Ulterior, în temeiul hotărârii respective, s-a încheiat, între CERNAT IORDĂNEL MILICĂ și unitatea administrativ – teritorială menționată mai sus, un contract de concesiune prin care Primăria Comunei Banca i-a concesionat acestuia suprafața de 32 ha pajiște din domeniul public al comunei, în baza acestuia, persoana evaluată încasând subvenții agricole de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vaslui. Menționăm că persoana evaluată a accesat în campaniile din 2014, 2015 și 2016 forme de sprijin (pe suprafață agricolă din care 32 ha pajiște primite în concesiune de la Primăria Banca prin Contractul de concesiune și pe animale) în cuantum de 180.878,38 Lei, din care a încasat până în prezent suma de 129.323,42 Lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispozițiile art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004”, se arată în același comunicat. (D.O.)

pietricica turism