izotec

A fost finalizată ancheta inspectorilor de muncă în cazul accidentului soldat cu trei victime, care au suferit arsuri după ce a izbucnit un incendiu la o țeavă de gaz de pe strada Cetatea Neamțului. Dosarul a fost trimis la Inspecția Muncii București pentru supervizare, iar ”când vom primi rezoluția de la București, vom face publice persoanele responsabile și măsurile dispuse în cazul acestui accident colectiv de muncă”, ne-a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.

Evenimentul a avut loc pe 2 februarie (detalii aici). Doi sudori și un instalator angajați ai Delgaz Grid au suferit, atunci, arsuri de grad I și II la față și mâini, fiind îngrijiți la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Incendiul s-a produs în timp ce o echipă de muncitori ai companiei Apa Serv remedia o avarie la rețeaua de pe strada Cetatea Neamțului. Pompierii care s-au dus să stingă incendiul de la conducta de gaz au stabilit că muncitorii Apa Serv loviseră cu buldoexcavatorul conducta de gaz și au solicitat echipa de intervenție a Delgaz Grid, iar manevrele efectuate de aceștia au produs, cumva, incendiul. (C.I.)

ub
pietricica turism