Actualizare:
Un copac a rupt un stâlp de telefonie la Târgu Neamţ.
Un alt copac a fost răpus de vânt, s-a frânt şi a căzut peste un stâlp de telefonie din Humuleştii Noi, Târgu Neamţ. Stâlpul s-a rupt la rândul lui şi a rămas suspendat în fire. Spre locul intervenţiei au plecat atât militarii ISU cât şi o echipă de la compania de telefonie.
*********
Furtuna din după amiaza de 26 iulie a provocat câteva incidente în judeţul Neamţ, cele mai multe la Dumbrava Roşie, unde a plouat torenţial şi a bătut vântul foarte tare. În spatele sediului Postului de poliţie s-a rupt un nuc şi a căzut peste o maşină şi peste firele instalaţiei electrice.
„Încă nu am informaţii de la colegii mei care se află la intervenţie”, a precizat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Tot la Dumbrava Roţie, pompierii au fost chemaţi să ajute un localnic căruia i-a fost inundat beciul.
Tot din cauza vântului s-a rupt un brad la Poiana Teiului şi a căzut peste firele electrice, şi un alt copac a fost doborât la Piatra-Neamţ, în zona IM Ceahlăul. În toate cazurile, pompierii militari au plecat la intervenţie, să taie arborii şi să-i îndepărteze.