TT grup premiu 2014

Stagiunea debutează cu spectacolul cu piesa “O… ladă”

Stagiunea 2014-2015 se deschide oficial, în acest weekend, cu  o comedie de succes, foarte îndrăgită de public. Astfel, sâmbătă şi duminică, 27 şi 28 septembrie, de la ora 19, se reia spectacolul “O… ladă” – creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, premiat cu distincţia de Cel mai bun spectacol în cadrul Festivalului Naţional de Comedie de la Bucureşti (2014). Regizori precum Horaţiu Mihaiu, Răzvan Muraru, Alexandru Mâzgăreanu şi Cristian Ban pregătesc spectacole care vor avea premierele pe scena Teatrului Tineretului în prima parte a acestei stagiuni. Pe lângă acestea, publicul se va putea bucura şi de producţiile deja cunoscute ale teatrului, jucate cu succes în ultima perioadă şi extrem de apreciate în ţară.

Pentru a doua parte a lunii octombrie, pregătim publicului o surpriză – premiera piesei “Vicleniile lui Scapino”, după Molière, regia Alexandru Mâzgăreanu (reprezentațiile vor avea loc pe 18 și 19 octombrie, de la ora 19, la Sala Mare a TT). Următoarele două proiecte artistice în premieră sunt programate pentru luna noiembrie și aparțin regizorilor Horațiu Mihaiu (spectacol pe un text după Daniil Harms) și Răzvan Muraru (spectacol după piesa „Anatol” de  Arthur Schnitzler).

De asemenea, trupa TT se pregătește să onoreze invitațiile și să participe în această toamnă la festivaluri de profil, precum: Festivalul Internaţional de Teatru POVEŞTI Alba – Iulia, cu spectacolul “O… ladă”, creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (2 octombrie); Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi, cu spectacolul “Contra iubirii” de Esteve Soler, regia Bobi Pricop (11 octombrie); Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, cu spectacolul “Jurnalul unor nebuni”, după Cehov şi Gogol, regia Louise Dănceanu (27 octombrie); Festivalul European de Teatru EUROTHALIA Timişoara, cu spectacolul “O… ladă”, creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (9 noiembrie).

Biletele sunt deja puse în vânzare şi se pot achiziţiona de la Agenţia Teatrală, de marți până vineri, între orele 11-12 și 16-19 şi Sâmbătă-Duminică între orele 16-19. Rezervări se pot face la numerele de telefon: 0233 211.036, 0752149735 sau online, la adresa [email protected]. (Z.C.H.)

Articolul precedentSe caută operator pentru depozitul de deșeuri
Articolul următorCătălin Stupcanu: “Nu poți iubi țara cu superficialitate, nu există demnitate pe jumătate”

1 COMENTARIU

  1. O lada .. un spectacol slab .. un 5-6 de incurajare. Mult peste vulgaritatile lui Radu Afrim de care sper sa nu mai aud multa vreme de acum incolo .. Din nefericire, si cu riscul de a fi considerat „spoiler” .. publicul de Piatra Neamt a reactionat disproportionat de amuzat si vocal la cuvantul căcat .. care era oarecum gratuit in contextul respectiv. La asa public, asa piese, ce-i drept. Cum sa hranesti haita cu Caragiale, Moliere sau alti scriitori clasici, cand ei mananca cultura la TV? Nu sariti . .doar unii au fost asa, dar din pacate in sala s-a simtit o revigorare inspaimantatoare cand s-a ajuns la acest cuvant. Parca il asteptau, ca sa merite banii de bilet.
    Va recomand sa ajungeti in alte orase la spectacole de teatru mult mai putin exhibitioniste decat cele facute de TT; v-o recomand pe Diana Giubernea, care face teatru de una singura dar e in stare sa stoarca sufletul privitorului; piese frumoase, armonioase, la care povestea si interpretarea prevaleaza jocului brutal, vulgar. La spectacole unde scena chiar are decoruri si lumini.
    Nu mergeti cu copiii la acest spectacol, nu are nicio legatura cu Povestile lui Creanga, poate doar prin prisma faptului ca face misto intr-un mod vulgar, ieftin, de personajele sale. Nesarata si trista.

Comentariile sunt închise.