România, din nou cea mai scumpă piață a energiei din UE în luna noiembrie

Potrivit informațiilor furnizate de Profit.ro, România a revenit în luna noiembrie pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe piețe ale energie din UE, cu un preț de 168,12 euro/MWh.

Vecinii noștri, Bulgaria (167,84 euro/MWh) și Ungaria (163,7 euro/MWH), completează topul celor mai scumpe piețe spot din UE, ceea ce arată o decuplare a pieței de energie est-europene de cea occidentală. La celălalt pol se află Franța, cu un preț mediu de 63 euro/MWh și Germania cu 91 euro/MWh.

În condițiile în care avem energie ieftină generată de hidrocentrale, avem energie nucleară și, în plus, avem foarte multe panouri solare, întrebarea care se pune este: cum s-a ajuns ca România să aibă cel mai mare preț al energiei electrice?România, din nou cea mai scumpă piață a energiei din UE în luna noiembrie

Motivele scumpirii

Deși România are surse importante de energie precum hidrocentrale, energie nucleară și panouri solare, aceste surse nu sunt mereu disponibile sau suficiente. Producția hidro depinde de precipitații, iar în anii secetoși, cum a fost acesta, ea scade. Energia solară și eoliană pot fi inconstante deoarece depind și ele de vreme.

În perioadele reci, consumul de energie crește în mod firesc, dar centralele noastre pot fi vechi sau insuficiente pentru a acoperi cererea. Lipsa investițiilor în modernizarea infrastructurii și în capacități de stocare a energiei agravează problema. Astfel, suntem nevoiți să importăm energie și să plătim prețuri mai mari. Pentru a remedia situația, este nevoie de investiții în surse de energie stabile și în îmbunătățirea rețelei electrice.

În plus, unul dintre motivele pentru care România și Bulgaria, cele două țări care nu sunt în Schengen încă, au cel mai mare preț la energie este că Austria nu este conectată energetic cu Europa de Est și întrerupe transportul energiei din Vest spre Est, obligându-ne să cumpărăm energie scumpă din regiune.România, din nou cea mai scumpă piață a energiei din UE în luna noiembrie

Impactul pentru oameni

Pe lângă facturile mai mari la electricitate pe care le plătim în mod direct, cea mai scumpă energie electrică din UE înseamnă și că instituțiile și societățile comerciale plătesc mai mult, ceea ce poate determina un lanț de scumpiri al produselor și serviciilor, plătite tot de consumatori. Prin urmare, populația suportă în final povara prețurilor crescute, fiind afectată de costul ridicat al energiei electrice.

Alexandru Andrieș

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...