0:00

Mihaela Stoica vrea modificarea legislaţiei privind drepturile copiilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Deputatul independent Mihaela Stoica vrea să unească toți factorii implicați pentru a modifica legislația privitoare la drepturile copilului. Mai mult decât atât, Mihaela Stoica propune un sistem unitar, format din trei ramuri importante – educație, sănătate și protecție socială, care să funcționeze ca un tot și să determine creșterea natalității și prevenirea abandonului copiilor în centrele de plasament. ”Aceste servicii nu sunt clar definite, copiii trebuie să aibă acces la serviciile de sănătate, la educație, iar în momentul de față există o ruptură între aceste sisteme și nu se lucrează pentru protejarea drepturilor copilului. Trebuie modificată lega adopției, legea asistenților maternali, iar pentru acest lucru ne-am gândit să implicăm pe toți cei cu experiență în domeniu. Vrem să lucrăm la prevenție, la consilierea familiilor pentru a nu-și mai abandona copii. Am stabilit grupuri de lucru pentru a modifica legislația și tot ceea ce înseamnă factorii implicați: natalitate crescută, sprijinirea familiei, prevenirea abandonului. De asemenea trebuie implicată și societatea civilă pentru că peste ani, fiecare copil abandonat va deveni un asistat social sau un infractor. Copiii nu se pot apăra singuri, trebuie să facem acest lucru noi, adulții, să ne ocupăm de drepturile copilului. Legea adopției de exemplu, un copil poate fi dat spre adopție la un an după naștere. Dacă vine mama lui să-l vadă de două ori într-un an asta nu înseamnă că acea mamă are grijă de acel copil. Sau părinții decăzuți din drepturile părintești sunt întrebați dacă sunt de acord cu adopția. Este un nonsens, dacă aceștia sunt căzuți din drepturi pentru ce să-i mai întrebi”, a declarat Mihaela Stoica, în cadrul conferinței de presă, organizată de Partidul Mișcarea Populară Neamț, miercuri, 6 octombrie. (I. CĂLIN)

Articolul precedentȘi-a vărsat nervii… pe gard
Articolul următor40 de maidanezi, pregătiți să plece în Franța

1 COMENTARIU

  1. M. Stoica a fost la putere 8 ani. De ce nu a facut atunci? Ne-am saturat de praf in ochi aruncat de politicieni de carton. Sunt buni doar in folos propiu( a se vedea averile dobandite in timpul mandatelor),pentru buzunarul lor.

Comentariile sunt închise.