0:00

Zumzăit de an școlar la „Petru Rareș”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Colegiul Național „Petru Rareș” a arătat ca un fagure la începutul anului școlar. Din discursurile oficialităților invitate a curs doar miere, în timp ce marea majoritate a elevilor au așteptat cu emoție momentul intrării la clase. Curtea Colegiului a fost împânzită înainte de ora 10, când a fost anunțată festivitatea de deschidere a anului școlar. Imnul național a dat tonul, după care Mihai Obreja, directorul Colegiului Național „Petru Rareș” a urat bun venit elevilor, părinților și profesorilor:

„Este un an foarte important pentru noi toți. Începem anul școlar 2013-2014 în condiții foarte bune. Le urez bun venit și în același timp îi felicit pe elevii de clasa a V-a pentru alegerea pe care au făcut-o. Îi asigurăm că aici vor găsi suportul unor profesori și elevi care vă vor fi prieteni. Salutări și elevilor de clasa a IX-a. Sunt copii foarte buni care au avut rezultate deosebite la Evaluarea Națională, iar acum sunt elevi la liceul nostru. Într-un top realizat de Ministerul Educației, Colegiu Național «Petru Rareș» alături de Școala Gimnazială Nr. 3 Piatra Neamț au fost desemnate ca fiind cele mai performante din oraș. Nu în ultimul rând îi felicităm pe olimpicii noștri care ne fac să fim mândri de rezultatele pe care le obțin la fiecare competiție. Trebuie să vă anunț că de curând o elevă de-a noastră care a trecut în clasa a IX-a a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Internațională de Astronomie. La competiția care a avut loc în Lituania, Maria Cristiana Dedu a câștigat medalia de bronz”.

Alături de elevii Colegiului Național au fost prezenți: prefectul județului Neamț, George Lazăr; viceprimarul Aurelia Simionică; inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu și reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei.

„Este un nou început pentru elevi și pentru noi toți. Educația este una din prioritățile Guvernului, prin care se dorește ca tinerii să devină oameni bine pregătiți, formați pentru a reuși în viață și pentru a putea deveni modele. Colegiul Național «Petru Rareș» este un Colegiu al Excelenței lăudat pe merit”, a declarat George Lazăr, prefectul de Neamț.

„Acest început de an școlar este o continuare a visului fiecărui elev. Acest vis poate fi realizat treaptă cu treaptă. Aveți cei mai buni profesori, depinde doar de voi dacă veți dori să realizați o treaptă solidă pe care să se sprijine celelalte trepte”, a precizat Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct.

„Avem noi românii o zicală: «Dacă ai carte, ai parte». Vă doresc ca acest nou an școlar să fie cu multă parte de carte și să faceți performanță”, a menţionat Aurelia Simionică, viceprimar al Primăriei Piatra Neamț. (M. TEODOROF)

Zumzăit de an școlar la „Petru Rareș”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zumzăit de an școlar la „Petru Rareș”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zumzăit de an școlar la „Petru Rareș”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zumzăit de an școlar la „Petru Rareș”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentȘapte firme din Neamț își așteaptă lichidatorii
Articolul următorExtrașcolare la început de an