Extrașcolare la început de an

terasa3

În prima zi de școală, orarul a fost cu reducere pentru cei mai mulți elevi. Unii dintre ei au profitat de vremea frumoasă și au continuat revederea cu colegii în locuri unde a curs băutură pentru un început cu spor la-nvățătură. Elevii, neînsoțiți de părinți, și-au îndreptat pașii spre terasele din oraș, astfel încât, puțin după orele amiezii, în centrul orașului nu mai aveai loc unde să arunci un pai… Pentru un suc, firește. Tineretul punea la cale strategia implementării unei ofensive școlare, prin care să demonstreze că și generația lor are un cuvânt de spus. Cele mai căutate baruri s-au dovedit a fi cele din buricul târgului, în zona Casei de Cultură. „Educația” s-a întâlnit cu „Cultura” pentru un pahar de bere, suc sau în cel mai rău caz, vorbă. Ce a fost mai îndepărtat, a constituit o rută ocolitoare, terasele din zonele mai retrase neavând același aflux de elevi cu chef. La unele pub-uri „clienții” cu discursul cadrelor didactice proaspăt trecut prin urechi așteptau cuminți să le vină rândul la mese. Că doar o singură dată începe anul școlar. Succes elevilor silitori într-ale învățăturii și părinților care se îngrijesc de educația acestora! Căci mare este terasa chiulurilor și mulți neiubitori de carte servesc în ea. (M. TEODOROF)

terasa2

terasa4

Autor:

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...