ZIUA SMURD: foarfeca prefectului n-a vrut să taie panglica! GALERIE FOTO

ziua smurd 2015 05Manifestările organizate în centrul oraşului Piatra-Neamţ de ziua SMURD au inclus, o parte „oficială” (discursuri, urări, slujbă religioasă şi stropitul cu aghiazmă tradiţional) şi una mai atractivă, care a captat atenţia publică: demonstraţii de descarcerare şi acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier. Scenariul presupunea ciocnirea a două autoturisme, unul s-a răsturnat după impact, iar în fiecare maşină era câte un rănit. Exerciţiul a început cu difuzarea unei convorbiri la 112, între un bărbat care a văzut când s-a întâmplat accidentul şi o operatoare. Dacă martorul n-ar fi început cu „Bună ziua!”, mai că ar fi părut o convorbire reală. Dar e greu de crezut că un om care vede două maşini praf, din care una pe punctul de a lua foc, şi doi răniţi care au nevoie de ajutor, sună la numărul de urgenţă şi nu uită să salute. Dincolo de chestiunile de formă, paramedicii SMURD şi echipajul de descarcerare s-au mişcat foarte repede, au evaluat starea răniţilor înainte de a-i scoate din autoturisme, le-au acordat primul ajutor şi i-au transportat la spital. A urmat o „vizualizare” de foarte aproape a unui elicopter care a survolat piaţa şi a ridicat 3 metri de praf, după care manifestarea s-a încheiat cu defilarea paramedicilor, a pompierilor, şi a ambulanţelor şi celorlalte maşini de intervenţie, în aplauzele şi urările de mulţi ani din partea asistenţei.

ziua smurd 2015 08Imediat, oficialităţile – printre care s-au numărat dr. Diana Cimpoeşu, şefa SMURD Iaşi şi coordonator regional, şefii ISU din judeţele Moldovei, prefectul, şeful IPJ şi al Jandarmeriei, s-au mutat la sediul ISU unde a avut loc inaugurarea dispeceratului integrat. Singura foarfecă „încăpăţânată”, care nu a vrut nicicum să taie panglica, a fost cea a prefectului. Vlad Angheluţă a refuzat, însă, oferta de a i se aduce o foarfecă de descarcerare şi a spus hotărât: „dacă am început cu asta, cu asta merg!”. Atmosfera s-a destins brusc, lumea a vizitat dispeceratul ISU – Ambulanţa Neamţ, a admirat încăperile care arată impecabil şi, mai ales, portretele şefilor instituţiei din ultimii ani. „Colonelul Niţică n-a mai lăsat loc după el”, a spus un cârcotaş, ca pentru sine, uitându-se la distanţa milimetrică dintre portretul actualului şef ISU şi marginea peretelui. Însă replica zilei a aparţinut unui pompier cu puţină vechime, care are circumstanţa că n-a avut timp să cunoască tot personalul: „În clădirea asta doar tavanele sunt false”. (Cristina MIRCEA)

ziua smurd 2015 01

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 02

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 03

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 04

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 06

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 07

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 09

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 10

 

 

 

 

 

 

ziua smurd 2015 11

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...