tablan 02 resize“În acest ceas aniversar, la împlinirea a 195 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române Moderne, ne mândrim cu toții că facem parte din marea familie a acestei instituții. De-a lungul timpului, Poliția Română, instituţie fundamentală a statului de drept, a urmat o serie de reforme, propriul proces de modernizare. Astăzi, putem afirma că suntem o poliţie profesionistă, un factor de stabilitate şi siguranţă în zonă. Realităţile secolului în care trăim impun poliţistului de astăzi o perfecționare continuă și o adaptare a acțiunilor sale la noile provocări reprezentate de o infracționalitatea din ce în ce mai diversificată. Un bun poliţist este acela care se află mereu la datorie, veghează la liniştea şi siguranţa cetăţeanului, şi, totodată, se bucură de respectul comunităţii. Am încercat să câştigăm aprecierea cetăţenilor nemțeni, demonstrând, în fiecare zi, profesionalism și devotament în realizarea misiunilor încredințate. La rândul nostru, facem parte din comunitate, poliţistul fiind un partener al cetăţeanului, nu doar cel care sancţionează, ci, în special, el vine în ajutor, în sprijinul semenilor lui. Dragi cetăţeni, vă mulţumim că ne sunteţi alături, vă mulţumim pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o, care ne onorează, dar, în acelaşi timp, ne obligă să găsim cele mai bune soluţii la problemele comunităţii. Să fim uniți, să ne cinstim eroii, să luăm aminte la învățăturile predecesorilor noștii, a rezerviștilor și veteranilor, să ne respectăm uniforma și să sărbătorim așa cum se cuvine. Mulțumim familiilor noastre care au învățat să ne aștepte și continuă să ne dăruiască iubire și liniște necondiționat. La mulţi ani, Poliţia Română! La mulţi ani, Poliţistului Român!”.

Articolul precedentLIGA A III-A: CSM Roman a pierdut din nou cu CSM Paşcani
Articolul următorLIGA A IV-A: Meciuri de foc la Răucești și Roznov
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.