Prima ediție a Zilelor Comunei Agapia, ce va avea loc în perioada 7-8 septembrie, va beneficia de un ajutor financiar important de la Consiliul Județean Neamț, 20.000 lei, bani care vor fi virați pe baza unui acord de asociere. „Avem un parteneriat cu Consiliul Județean pentru desfășurarea primei ediții a Zilelor Comunei Agapia, am alocat și niște bani de la bugetul local. Am făcut o solicitare la Consiliul Județean pentru a ne ajuta financiar, având în vedere că vom promova zona Agapia, dar și județul Neamț. Ni s-au alocat 20.000 de lei și mulțumesc îndeosebi dlui. președinte Culiță Tărâță, dar și consilierilor județeni. Am prognozat de asemenea și sponsorizări în valoare de 5.000 de lei. Însă Consiliul Județean nu poate da acești bani decât în baza unei asocieri cu noi, așa cum a făcut și atunci când a dat bani la Zilele comunelor Bozieni, Pipirig sau orașului Târgu-Neamț”, a declarat primarul Neculai Nastasă. Acesta și-a declarat intenția de a invita la manifestarea comunală artiști precum Fuego și Alessia. „Noi nu vom chema artiști scumpi, așa cum am înțeles că fac cei de la Târgu-Neamț de Zilele Orașului care se vor desfășura în aceeași perioadă. Nu vom chema Direcția 5 pentru că nu știe tanti Anica sau badea Gheorghe de chitări”, a mai spus edilul. (C.T. STURZU)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- MAGAZIN
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
Mai mult

