0:00

• lucrările în sine vor începe probabil într-o săptămână
• între timp, comercianții s-au reorientat spre chioșcuri și umbreluțe
• producătorii vând la trotuar, de-a valma, mure, pui vii, hribi, telefoane furate, roșii, piepteni, flori, verdețuri
• poate vine și dl. prefect Angheluță să vadă cum se face activitate de comerț în acest ”obiectiv de interes județean”

Piața Centrală / A fost emisă autorizația de demolare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La aproape o lună de zile de la incendiul de la Piața Centrală, în urma căruia a rămas un morman de fiare și plastice arse, a fost emisă, în sfârșit și autorizația de demolare, care poartă numărul 241 din 14.08.2014. Directorul Companiei de Investiții Urban SA, cea care are în administrare piața, ne-a declarat că va mai dura măcar încă o săptămână până la începerea lucrărilor: ”Pot să vă spun că am terminat cu igienizarea la interior, acum cred că nu mai sunt probleme cu mirosurile. Din moment ce avem autorizația de demolare, voi convoca foarte rapid Consiliul de Administrație și, după ce se va discuta situația în acest organism, vom trece la demararea tuturor procedurilor necesare unei asemenea proceduri. Probabil se va putea intra la demolare undeva peste o săptămână. După demolare, va trebui să punem în practică un proiect de decopertare pentru zona unde există construcție clasică, cu ziduri și stâlpi. Acolo experții în rezistență trebuie să dea un verdicat, dacă construcția mai este bună sau nu, iar asta o pot face doar după ce construcția este decopertată.”

Piața Centrală / A fost emisă autorizația de demolare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În acest moment, în zona pieței au reapărut chioșcuri de lemn, din tâmplărie PVC sau aluminiu, în care foștii comercianți își desfășoară activitatea. Producătorii au rămas să vândă pe unde mai pot și o fac, cu mai mult sau mai puțin succes pe trotuarele pe unde se face accesul la piață.

Aici se vând, în devălmășie, mure, pui de găină vii – leșinați de caniculă, e adevărat – dar suntem siguri, nu-i așa, domnule prefect Ioan Vlad Angheluță, că această activitate foarte frumos mirositoare la 35 de grade (ne referim la cele Celsius) are toate autorizațiile de la toate instituțiile pe care le coordonați? -, hribi, telefoane furate, roșii, piepteni, flori, verdețuri etc.

Evident, totul se face sub atenta supraveghere a instituțiilor statului, pe care nu le mai amintim aici, deoarece reprezentanții lor de frunte nu calcă prin zonă, ca să nu deranjeze o activitate mănoasă doar dacă n-o controlezi.

V. BĂLĂNESCU

Articolul precedentMilităria e sfântă. La peneleu
Articolul următorZiua comunei Agapia cu bani de la județ