Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Mihai Eminescu” Iași organizează, în perioada 10-12 noiembrie, o serie de manifestări aniversare „menite să omagieze excelența profesională și continuitatea academică”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.
„Subiectul central din acest an va fi biblioteca și cultura memoriei. Evenimentul de anul acesta este onorat de prezența unor bibliotecari din țară, personalități culturale și științifice, reprezentanți ai autorităților. Conferința inaugurală, care va avea loc pe data de 10 noiembrie 2017, va fi susținută de către doamna Ana Blandiana. În cadrul manifestărilor desfășurate cu acest prilej vor fi organizate o sesiune de comunicări științifice, la care sunt anunțate 28 de lucrări ale bibliotecarilor din țară (Iași, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Oradea, Mangalia, Suceava, Pitești), și o masă rotundă cu tema «Biblioteca și abuzurile memoriei în regimurile totalitare», la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor de cultură și învățământ din țară. Lucrările susținute cu prilejul sesiunii de comunicări vor fi reunite într-un număr tematic al revistei «Biblos», care va fi distribuit, cu titlu gratuit, în rețeaua națională de biblioteci și în instituțiile academice. Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, începând cu orele 15:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare «Mihai Eminescu» Iași vor avea loc: proiecția filmului documentar «Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii!», realizat de Dragoș Zămoșteanu, și concertul «Omagiu Maestrului Ioan Pavalache (1927-2007)», susținut de Corul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale a Universității Naționale de Arte «George Enescu» Iași. De asemenea, manifestările vor include, ca și în anii trecuți, Ziua Porților deschise (duminică, 12 noiembrie), în cadrul căreia vor fi organizate vizite ghidate, inclusiv în depozitele de carte. Evenimentul atrage anual peste 300 vizitatori. Cei care ne vor păși pragul în aceste zile de sărbătoare vor mai putea vizita expoziția de carte «Între literatură și istorie-memorialistica românească a închisorilor, 1945-1964» din spațiul expozițional de la etajul I al sediului central și Salonul Anual de Artă «Artis» al Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Iași, din Galeriile Fundației Regale-Cupolă”, precizează sursa citată.
Intrarea la toate evenimentele este liberă. (ZCH NEWS)