0:00

Zeițele de la Praga, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sâmbătă, ca-ntr-un ajun fericit al Zilei Naționale, în sala de sport „T. J. Sokol” din Praga care găzduiește Campionatul Mondial de Karate Fudokan, imnul României s-a ascultat cu repetiție. Și era doar începutul. Nesimțit de prevăzătoare, gazdele competiției marcate de o dezorganizare ireproșabilă, întărită de o totală lipsă de respect, difuzau cam 10-15 secunde din imn. Practic, nici dumincă dimineață nu se putea afla palmaresul oficial al competiției decât discutând cu fiecare delegație în parte sau urmărind ce s-a filmat prin sală. Cehii au fost la pământ cu totul și, dacă în cursul zilei de vineri nu intervenea în forță staff-ul tehnic român, susținut puternic de celebrul Ilija Jorga (fondatorul Fudokan), îi prindea Crăciunul în sală sau acordau titlurile prin tragere la sorți. Forța operațională a României a însemnat peste 150 de sportivi, antrenori, arbitri, alți oficiali, părinți. Cu totul, circa 300 persoane. Competiția a fost dedicată memoriei regretatului sensei Dan Stuparu. A fost prezent fiul său.

Delegația, bine dotată vocal și cu steaguri, a fost una dintre cele mai fericite fiindcă a urmat dotarea cu medalii. Cel puțin pentru două familii, Mihai și Narcisa Șerban, respectiv Liviu și Iuliana Aparaschivei, plus câte o mătușă de fiecare, fericirea a avut sclipiri de aur. Ana Catinca Șerban a câștigat la categoria cadeți două medalii de aur, una la fugoko individual, a doua la kata echipe, alături de Cătălina Aparaschivei și Teodora Escu. Toate sunt eleve ale lui Paul Pintilie la CS Ceahlăul.( Cati Șerban sttrălcește și prin rezultatele la învățătură.) Deja medaliile de argint și bronz nu se mai pun la socoteală.

Pe lângă 1 decembrie, dintr-o fotografie alăturată se observă cărui sponsor local dedică medaliile. Proba cea mai spectaculoasă, kumite, lupta propriu-zisă, fusese amânată pentru duminică, dar nici fuguko (o combinație între kumite și o întrecere de kata în perechi) nu este mai prejos. Optimismul domină grupul de pietreni, mai ales că băieții urmau să intre în concurs mai târziu, după un orar de nimeni cunoscut. Încă o durere, „operată” tot de la cehi, i-a întărâtat rău pe-ai noștri: românii sunt singurii care n-au primit cupe alături de medaliile de aur. La nivel de țară, se mizează pe medalii și la categoriile mari de vârstă, în special la juniori și tineret.

După numărarea steagurilor, alte date nefind disponibile, la Praga ar fi prezente 27 de țări. În realitate, sunt 42, inclusiv echipe din Filipine, Republica Bașkortostan (Federația Rusă), India, Cipru sau Canada, plus forțe tradiționale ca Rusia, Serbia, Germania și Polonia. Alte 16 țări, în special din Africa, nu au putut sosi din pricina problemelor cu obținerea vizei. Sâmbătă după-amiază, maestrul Ilija Jorga mărturisea că nu mai calcă la nicio competiție organizată în Republica Cehă. Amănunte, în zilele următoare, în „Ceahlăul” marcă înregistrată și în „Mesagerul de Neamț”. Duminică, la ora locală 10.30, cehii abia se dezmorțeau. Ca prin minune, numărul de steaguri cu roșu, galben și albastru a sporit.

 Zeițele de la Praga, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zeițele de la Praga, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zeițele de la Praga, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Zeițele de la Praga, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Viorel COSMA

Articolul precedentFC Vaslui – Ceahlăul 3-0: Ceahlăul între scuze și acuze
Articolul următor“Domnului profesor, cu dragoste!”