Zece PSD-iste merg la Bruxelles

arcan 2014

Zece membre fruntașe ale Organizației Femeilor Social Democrate din Neamț vor pleca la Bruxelles. Inițiativa aparține europarlamentarului PSD Minodora Cliveti, iar în perioada 4 – 6 martie 50 de reprezentante OFSD din toată zona Moldovei vor merge să viziteze Parlamentul European.

”Din Neamț vor merge 10 doamne, sunt 3 locuri pentru membrele OFSD Târgu Neamț, 3 pentru zona Roman și 3 pentru zona Piatra Neamț. Eu personal am cedat locul pentru o reprezentantă OFSD din mediul rural pentru că eu am mai fost. M-am gândit să cedez locul altcuiva pentru a avea șansa de a vedea cum este la Parlamentul Europei și cum se lucrează acolo. Europarlamentarul de Bacău, Minodora Cliveti nu este la prima inițiativă de acest gen, în fiecare an organizând astfel de vizite la Parlamentul Europei”, a declarat Emilia Arcan, președinte OFSD Neamț. (I.C.)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Violența domestică în Neamț. Peste 3300 de intervenții în primele 7 luni ale anului

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au intervenit în primele...

Scandal pe proiectul privind admiterea dublă la liceu! Ministrul Mihai Dimian, prins la mijloc, vorbește despre prorogare

Aberațiile din sistemul de învățământ preuniversitar ies, din nou,...

Neamț. Accident cu doi răniți în comuna Timișești

Un accident rutier soldat cu două victime a avut...

Cod galben de caniculă și în Regiunea de Nord Est a țării

Se anunță „temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic”...